Iulia Rotărescu: Relevanța conflictului transnistrean pentru relațiile moldo-ruse. Câteva considerații

Politica externă a Federaţiei Ruse şi mijloacele prin care sprijină regiunea transnistreană

    Republica Moldova este o ţară sud-est europeană care până în anul 1991 a făcut parte din Uniunea Sovietică. În data de 27 august 1991, după destrămarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova şi-a declarat independenţa statală. Înainte de proclamarea independenţei Republicii Moldove, la 9 august 1990 la Comrat a fost convocat “Congresul deputaţilor poporului de toate nivelurile”[1] care a proclamat Republica Găgăuză. Ea fost susţinută doar de către regiunea transnistreană. Regiunea transnistreană este parte administrativă a Republicii Moldova care pretinde un statut internaţional autonom, independent şi suveran. “În 1990 Centrul Unional a provocat separatismul în stânga Nistrului pentru a menţine RSS Moldovenească în componenţa URSS înnoite”[2], iar la data de 2 septembrie 1990 s-a autoproclamat Republica Moldovenească Nistreană cu sediul la Tiraspol, susţinută de URSS. Motivul iniţial pentru care URSS a susţinut separatismul transnistrean a fost posibila unire a Republicii Moldova cu România odată cu ieşirea de sub influenţă sovietică. Federaţia Rusă foloseşte regimul separatist transnistrean ca pârghie pentru a-şi menţine influenţa în regiune şi pentru a limita extinderea Uniunii Europene şi a NATO. Sprijinul oferit de către Federaţia Rusă Transnistriei se realizează prin mijloace economice, politice şi militare. Prin susţinerea Transnistriei, care este parte componentă a Republicii Moldova, Federaţia Rusă reuşeşte să controleze şi să influenţeze deciziile liderilor de la Chişinău în privinţa politicii interne şi externe.  Poziţia geopolitică a Republicii Moldova este extrem de importantă pentru numeroşi actori internaţionali precum NATO, UE şi Moscova datorită poziţiei sale geografice şi a graniţelor.

    Numeroşi actori internaţionali au încercat şi încearcă soluţionarea conflictului transnistrean, iar principalul forum de negociere este cel în formatul “5+2”.  Federaţia Rusă, este singurul actor care are atât statut de mediator şi cât şi de parte conflictuală în cadrul acestui forum de negociere şi care, se pare, nu doreşte soluţionarea conflictului prin medierea puterilor internaţionale. [3] În timpul conferinţei “Annual Moldovan European Integration Debate Forum” organizată de către Asociaţia Politicii Externe în parteneriat cu Fundaţia Friedrich Ebert, analistul Vladimir Socor a declarat că trebuie recunoscut faptul că Federaţia Rusă este parte a conflictului şi că atâta timp cât Republica Moldova nu va recunoaşte puterea pe care Federaţia Rusă o exercită în Transnistria, poziţia ei în cadrul negocierilor nu se va putea consolida. Deşi oficial Rusia are rol de mediator în cadrul negocierilor “5+2”, ea  sprijină economic, energetic, politic şi militar regiunea transnistreană, îşi consolidează relaţiile diplomatice cu Tiraspolul, deci  nu se poate spune că doreşte soluţionarea conflictului şi dezvoltarea încrederii şi cooperării între cele două părţi conflictuale atâta timp cât sprijină puterea regimului separatist. Pe lângă rolul de mediator pe care îl are în cadrul negocierilor, Federaţia Rusă are o puternică influenţă şi asupra Ucrainei, care este de asemenea în rol de mediator al conflictului.[4] În 17-18 mai 2010, preşedintele rus Dimitrii Medvedev a efectuat o vizită de lucru în Ucraina, iar acolo liderul Moscovei împreună cu cel al Kievului au semnat o declaraţie ruso-ucraineană cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean care prevedea ca Moscova şi Kievul să împiedice orice încercare unilaterală de soluţionare a conflictului în cadrul forumului de negociere “5+2” şi să contribuie la consolidarea încrederii Chisinău-Tiraspol. Ucraina, având relaţii bune cu Rusia, nu face altceva decât să întărească puterea de influenţă a Moscovei în zonă şi să  îşi slăbească propria putere datorită opoziţiei cetăţenilor la deciziile liderilor Kievului.[5]În anul 2011 a fost luată decizia de a se relua negocierile de soluţionare a conflictului transnistrean în formatul “5+2”, după o pauză de 5 ani. În anul 2012, la reuniunea Consiliului de Miniştri OSCE, organizaţia îşi declară sprijinul pentru reglementarea conflictului şi pentru eleborarea unui statut special regiunii transnistrene cu respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. În 18-19 februarie 2013 a avut loc prima rundă de negocieri sub egida preşedenţiei Ucrainei la OSCE.[6] Agenda de lucru era stabilită pentru domeniile: social, economic, drepturile omului, problemelor umanitare, aspectelor politice şi de seuritate.

    Deşi atât Federaţia Rusă cât şi Ucraina le-au oferit cetăţenie celor din Transnistria, niciunul dintre aceste state, şi nici comunitatea internaţională nu au recunoscut independenţa regiunii transnistrene. Regiunea transnistreană reprezintă o problemă regională care furnizează instabilitate din cauza problemelor  proliferării armamentului, migraţiei ilegale, contrabandei cu droguri, traficului de fiinţe umane sau a altor activităţi ilegale. Toată această problemă va persista atâta timp cât problema separatismului nu va fi soluţionată. O altă problemă regională care pentru Transnistria reprezintă o sursă de venit la bugetul regiunii este producţia de armament care este la rândul ei susţinută de regimul de la Moscova. [7]

  Modalităţile prin care Federaţia Rusă sprijină regiunea  separatistă transnistreană sunt diverse. Vom începe cu mijloacele economice prin care Moscova doreşte să le asigure bunăstarea cetăţenilor de naţionalitate rusă din Transnistria, lucru confirmat de însuşi Dimitrii Rogozin prin declaraţia făcută în cadrul Dumei de Stat a Federaţiei Ruse.[8] Se pare că Federaţia Rusă sprijină economia transnistreană fără niciun fel de reţinere asigurând până la două treimi din cheltuielile administraţiei Tiraspolului fie prin subvenţii, fie prin preţuri mici la energia furnizată şi mai ales prin nesancţionare pentru neplata facturilor la energie.[9] În orice caz, având în vedere statutul regiunii transnistrene ca fiind parte administrativă a Republicii Moldova, răspunderea în caz de neplata facturilor a revenit Chişinăului care încearcă separarea facturilor de gaz între Transnistria şi Republica Moldova, situaţie în care dependenţa Transnistriei de Moscova va creşte.[10] Planul Moscovei pentru anul 2013 a fost acela de a acorda 3 miliarde de ruble, echivalentul a 96 de milioane de dolari pentru dezvoltarea regiunii transnistrene şi pentru susţinerea mass-mediei, care după cum ştim are un rol foarte important în propaganda Federaţiei Ruse în Transnistria.[11] Sprijinul politic pe care Moscova îl asigură Tiraspolului se materializează în oferirea cetăţeniei ruse locuitorilor Transnistriei, lupta pentru deschiderea unui Consulat al Federaţiei Ruse în Transnistria, Rogozin fiind cel care a presionat Republica Moldova pentru a accepta, şi desele întâlniri ale reprezentanţilor Moscovei cu liderii Tiraspolului. Însă, cu tot acest sprijin, Federaţia Rusă nu a recunoscut independenţa Transnistriei deşi în anul 2006 Tiraspolul a organizat un referendum pentru independenţă şi unirea cu Rusia care a trecut cu 97% din voturi.[12]

    Pe lângă susţinerea economică şi politică, Federaţia Rusă asigură sprijin militar Transnistriei prin prezenţa permanentă în regiune. Să nu uităm, totuşi că acest sprijin militar asigurat Transnistriei presupune prezenta trupelor ruseşti pe teritoriul unui stat suveran şi independent, Republica Moldova. În anul 2004,  în cadrul unei conferinţe la Chişinău, secretarul de stat american pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, John Tefft a cerut Rusiei să îşi respecte angajamentele internaţionale asumate în cadrul summit-ului OSCE de la Istanbul care a avut loc în anul 1999 şi să îşi retragă trupele din Transnistria. În cadrul acestui summit, Rusia a promis că îşi va retrage trupele din Transnistria şi Georgia până în anul 2000, ceea ce nu s-a întâmplat nici până astăzi.[13] În anul 2013, SUA îi cere din nou acelaşi lucru Federaţiei Ruse prin intermediul Congresului. În documentul realizat de către Congres, acesta îi oferă sprijinul său Republicii Moldova pentru a se abţine de la acţiuni unilaterale pentru a nu periclita negocierile în formatul “5+2.  Totodată, încurajează Republica Moldova să-şi continue reformele pentru o viitoare integrare UE şi cere sprijinul Departamentului de Stat al SUA “să asigure independenţa şi suveranitatea statului moldovean pe parcursul negocierilor şi păstrarea condiţiilor democratice în cadrul forumului de negociere.”[14]

   Deşi în anul 2006  Republica Moldova a aderat la Parteneriatul pentru Pace (PfP),  în 2011 Vlad Filat a declarat că nu este interesat de o integrare NATO.[15] Iar Rusia, deşi a semnat un acord oficial şi i s-a cerut în nenumărate rânduri retragerea trupelor din Transnistria, aceasta a amânat  la nesfârşit retragerea acestor trupe,  invocând, după cum se susţinea în vara anului 2013 încheierea unui acord de cooperare Republica Moldova – Federaţia Rusă şi prelungit până în anul 2011. Potrivit acestui acord, trupele Federaţiei Ruse trebuie să menţină pacea şi să asigure paza muniţiilor din localitatea Colbasna, a declarat ministrul adjunct rus de externe.[16] Alexandr Dughin, specialist în geopolitică şi sfetnic al lui Vladimir Putin  a susţinut că Federaţia Rusă este gata să folosească forţa militară pentru a împiedica extinderea NATO în stânga Prutului. “Pentru Rusia, obiectivul numărul unu este apărarea graniţelor şi ca blocul NATO să nu fie pe hotar. Acesta este obiectiv primordial. Pentru asta vom face orice scheme şi formule.”[17] Conform Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al  Academiei Romane, Rusia intenţionează să îşi crească contingentul militar din Transnistria, a declarat Deputatul Dumei de Stat Serghei Gavrilov, motivul fiind menţinerea stării de securitate în Transnistria şi Rusia.[18] Deputatul rus Serghei Gavrilov a susţinut în cadrul Dumeni de Stat că după summit-ul de la Vilnius Federaţia Rusă ar putea recunoaşte independenţa Transnistriei.[19]

Relaţiile Federaţiei Ruse cu Republica Moldova prin prisma conflictului transnistrean

 Relaţiile Federaţia Rusă – Republica Moldova au fost mereu dominate de tensiuni şi de impunerea voinţei ruseşti în zonă. Conflictul transnistrean a fost încă de la început, de acum 20 de ani  un conflict geopolitic între Federaţia Rusă şi Republica Moldova care a încercat să slăbească puterea Republicii Moldova şi  să împiedice ieşirea ei din sfera de influenţa rusească şi  integrarea ei în structurile europene şi euroatrantice. Încercările Federaţiei Ruse de a se impune şi de a distruge Republica Moldova sunt numeroare. În 2003 a încercat implementarea Memorandumului Kozak care presupunea construirea unui stat federal din Republica Moldova, slăbirea puterii instituţiilor şi organelor de conducere de la Chişinău, întărirea puterii regiunilor separatiste, acţiuni care duceau în final prin referendum la destrămarea statalităţii Republicii Moldova prin obţinerea independenţei de către Gagauzia şi Transnistria. Cu toate acestea, însă, Vladimir Voronin a fost nevoit să refuze  acest Memorandum sub presiunea UE, OSCE şi SUA şi deoarece acesta presupunea pe lângă alte lucruri rămânerea trupelor ruse în regiune până în 2020. Astfel, în 2006, Vladimir Putin a declarat că reglementarea conflictului transnistrean a fost ruinat de către reprezentanţii UE, OSCE şi SUA, datorită fricii pe care aceştia o au faţă de influenţa Rusiei în zonă.

    Potrivit articolului scris de Anna Lungu “Russian Policy in Transnistria – A new Settlement Plan” în “Peaceful Conflict Transformation in Transnistria” Federaţia Rusă a încercat soluţionarea conflictului transnistrean în afara forumului de negociere “5+2”, iar conform cu cele declarate de către Vladimir Voronin, acesta şi I. Smirnov ar fi trebuit să dizolve concomitent atât Parlamentul Moldovean cât şi cel Transnistrean şi în anul 2007 să organizeze noi alegeri în care un număr foarte mare de transnistreni să ocupe locurile din Parlamentul Moldovei, iar in plan extern, Republica Moldova trebuia să rămână neutră, să nu se integreze în NATO, să accepte doar trupe ruseşti pe teritoriul ei, iar interesele ruseşti să fie cel mai bine reprezentate în cadrul acestui nou Parlament.[20] De altfel, interesele Federaţiei Ruse în Republica Moldova sunt condiţionate de interesele vestului în regiune. O altă problemă  care îi determină Rusiei linia de politică externă este amplasarea scutului antirachetă al SUA în România şi transferarea bazei militare americane din localitatea Kârgâză Manas în România, astfel Rusia simţindu-se nevoită să aducă modificări sistemului său de apărare, simţindu-se ameninţată. Planul Comandamentului Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă este îndreptat înspre Transnistria.[21] Arma Rusiei împotriva Chişinăului se materializează în ura Transnistriei împotriva României alimentată de supoziţiile de reunire a Republicii Moldova cu România.[22]

   Relaţiile Federaţiei Ruse cu Republica Moldova sunt unele bazate pe ierarhie şi dependenţă a Chişinăului de Moscova. Teoria relaţiilor ierarhice a lui David Lake a fost aplicată şi analizată în cazul acestor relaţii de către Mattew Crandall în ”Hierarchy in Moldova-Russia Relations: The Transnistrian Effect”. O relaţie ierarhică între două state se stabileşte din punct de vedere politic şi economic. Ierarhia în politica de securitate este stabilită de prezenţa militară străină în ţara respectivă şi relaţiile independente pe care statul subordonat le stabileşte cu alte state. Astfel, Republica Moldova nu este integrată în structurile euroatlantice, dar are puternice relaţii cu Federaţia Rusă, este dependentă de gazul rusesc, iar gazul rusesc reprezintă principala armă de presiune folosită de Rusia împotriva Republicii Moldova.[23] Un bun exemplu pentru a determina faptul că Chişinăul este subordonat Moscovei este reprezentat de semnarea acordului încheiat în anul 2001 de către preşedintele Vladimir Voronin cu reprezentantul Moscovei din care reiese faptul că Federaţia Rusă este cea care trebuie să garanteze integritatea teritorială a Republicii Moldova. [24] Politica externă a Federaţiei Ruse este una de tip ofensiv, care violează suveranitatea naţională a statelor din regiunea apropiată ei, iar cele mai bune exemple în acest sens sunt conflictele petrecute în Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Nagorno Karabah. Revoltele polulare şi alte evenimente petrecute după anul 2003 în Georgia , Ucraina şi Kîrgîstan au zguduit dominaţia Federaţiei Ruse în zonă.[25] Problemele Federaţiei Ruse cu Republica Moldova persistă din mai multe motive.

   Principalul motiv pentru care Federaţia Rusă este interesată în păstrarea acestor probleme, şi mai ales în păstrarea problemei transnistrene îl reprezintă blocarea influenţei euroatlantice în zonă şi consolidarea propriei sale influenţe. Federaţia Rusă pune în pericol desfăşurarea optimă a negocierilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, fapt ce a putut fi constatat la întâlnirea forumului de negociere “5+2” de la Viena, întâlnire la care SUA şi UE au fost trecuţi pe lista participanţilor cu drept egal la negocieri şi nu a observatorilor, fapt care l-a deranjat foarte tare pe reprezentantul Moscovei, Sergey Gubarev. În timp ce reprezentantul Moscovei a ieşit câteva minute din sala de negocieri, reprezentatul Tiraspolului şi cel al Chişinăului au reuşit să ajungă la un consens, iar la întoarcerea în sală a lui Gubarev, acesta s-a arătat deranjat de rezultatul la care s-a ajuns în lipsa lui, aşa că a încercat  să blocheze înţelegerea.  Cel care a combătut încercarea lui Gubarev a fost reprezentantul Ucrainei care a  explicat celor prezenţi faptul că prezenţa membrilor la negocieri este pentru a găsi soluţii, nu pentru a bloca încercările de soluţionare a conflictului. Acest exemplu serveşte la dezvăluirea interesului Federaţiei Ruse de a nu consolida încrederea Chisinau-Tiraspol şi de a nu soluţiona conflictul îngheţat din proximitatea ei. Atâta timp cât există acest conflict, Moscova deţine mijloacele de a influenţa deciziile liderilor de la Chişinău în privinţa politicii interne şi externe.

    Când vine vorba de integrare în UE sau NATO, influenţa directă a Moscovei menţine Chişinăul în neutralitate, iar atâta timp cât Republica Moldova rămâne în afara acestor structuri internaţionale, Moscova îşi păstrează puterea de influenţă în regiune.[26]  Datoriile pe care Republica Moldova le are în privinţa facturilor la energie conferă Rusiei drept la replică în privinţa multor probleme cu care Moldova se confruntă. Există totuşi posibilitatea ca influenţa rusească în Republica Moldova să scadă odată cu separarea facturilor la gaz între Chişinău şi Tiraspol deoarece cea mai mare parte a datoriei la gaz rusesc este a Transnistriei. Desigur, aceasta este o soluţie de moment, deoarece influenţa rusească în Transnistria va creşte şi mai mult. Summit-ul de la Vilnius care a avut loc recent este un alt motiv de îngrijorare pentru Moscova şi de deranjare a relaţiilor dintre cele două state, acesta reprezentând un semn al direcţiei pe care Republica Moldova doreşte să o urmeze în viitor, direcţia euro-atlantică. Republica Moldova are parte de sprijinul oficial al UE şi SUA în vederea integrării euroatlantice şi ieşirii ei de sub aripa Federaţiei Ruse cu toate că ambele  sprijină şi dialogul ruso-moldovean în vederea soluţionării conflictului.[27]

Concluzii

   Conflictul transnistrean este o problemă generată şi susţinută de către Federaţia Rusă după destrămarea Uniunii Sovietice în disperarea de a păstra sau a-şi recâştiga  o parte din puterea şi influenţa pe care o deţinea  până în 1991, când a avut loc destrămarea URSS şi sfârşitul lumii bipolare.  Relaţiile Federaţia Rusa-Republica Moldova sunt în mare parte dominate de interacţiunea dintre cele două state în soluţionarea conflictului transnistrean.  Federaţia Rusă şi-a adus un aport semnificativ la generarea şi susţinerea conflictului transnistrean, iar participarea la negocierile “5+2” nu fac altceva decât să îngreuneze şi să amâne soluţionarea conflictului şi consolidarea încrederii Tiraspol-Chisinau. Există numeroase probleme  de ordin economic, politic, militar şi energetic în relaţia Rusia-Republica Moldova, o relaţie ierarhică, în care Republica Moldova este subordonată voinţei Federaţiei Ruse. Influenţa Federaţiei Ruse în Republica Moldova este vizibilă în deciziile liderilor de la Chişinău, în boicotul rus asupra exportului alimentelor şi vinului (90% din exporturile Republicii Moldova ajungând în Federaţia Rusă) care a adus prejudicii semnificative economiei Republicii Moldova, sunt de asemenea vizibile în datoriile în la facturile gazului rusesc  şi nu în ultimul rând în privinţa trupelor existente pe teritoriul transnistrean. Toţi aceşti factori influenţează politica internă şi externă a Republicii Moldova, după cum se poate observa în declaraţia dată de către Vlad Filat în privinţa unei viitoare integrări NATO în anul 2011. În această declaraţie, Filat spune că nu este interest de o integrare NATO deşi a aderat la Parteneriatul pentru Pace în anul 2006.

   Recent, Republica Moldova se pare că îşi îndreaptă atenţia predominant înspre Occident, primeşte sprijinul Uniunii Europene cu ajutorul căreia au fost ridicate restricţiile privind exporturile de vin moldovenesc, îşi consolidează relaţiile cu SUA odată cu recenta vizită a lui John Carry la Chişinău, ceea ce determina Federaţia Rusă să îşi ia măsuri de precauţie în privinţa extinderii UE şi  NATO în regiune.  Simţindu-se ameninţată,  Federaţia Rusă sprijină Transnistria în a lua măsuri precum au fost descinderile în liceele cu predare în limba romană din Transnistria, din iarna anului 2013, înainte de summit-ul de la Vilnius. Din acest punct de vedere poziţia geopolitică şi geostrategică a Republicii Moldova la graniţele UE, NATO şi ale Moscovei, trei puteri care luptă pentru extindere o vulnerabilizează şi îi dezorientează întreaga strategie de politică externă, efecte care se observă în micile progrese pe care le face în comunitatea internaţională şi în tărăgănarea soluţionării conflictului transnistrean. Nici negocierile în formatul “5+2” şi nici interesul şi prezenţa occidentală în cadrul lor nu au adus mari progrese în vederea consolidării încrederii Tiraspol-Chisinău. Probabil că nici fosta preşedenţie a OSCE şi susţinerea negocierilor de către Ucraina nu a fost un mare plus pentru Republica Moldova care are de suferit în plan politic şi economic din cauza acestui conflict îngheţat, având în vedere vechea prietenie a Federaţiei Ruse cu Ucraina.  Perspectivele de soluţionare a conflictului nu sunt promiţătoare considerând  aşteptările contradictorii pe care  Republica Moldova şi Federaţia Rusă le întrezăresc.



[1] Corneliu Filip, Etapele separatismului transnistrean. Lupta pentru limbă si alfabet latin. http://www.lact.ro/index.php/analize/22-etapele-separatismului-transnistrean-lupta-pentru-limba-si-alfabet-latin  (29. 12. 2013).

[2]Iulian Chifu; Oazu Nantoi; Aleksandr Sushko, Perceptia Rusiei în Romania, Republica Moldova si Ucraina, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2010, p. 108. Cartea poate fi gasităin format pdf pe site-ul:  http://www.cpc-ew.ro/pdfs/perceptia_rusiei.pdf  (30. 12. 2013).

[3]Anna Lungu, Peaceful Conflict Transformation in Transnistria – European University Centre for Peace Studies “In comparation with the EU Plan, Russia wants to run its scenario outside the official “5+2” format” p. 23.  Lucrarea poate fi gasită aici: http://epu.ac.at/fileadmin/downloads/research/Lungu.pdf (30. 12. 2013) .

[4] Camelia Rada, Rusia mimează rezolvarea dosarului transnistrean în noul său concept de politică externă http://karadeniz-press.ro/kara/rusia-mimeaza-rezolvarea-dosarului-transnistrean-in-noul-sau-concept-de-politica-externa/ (30. 12. 2013).
Mai mult aici:  http://karadeniz-press.ro/kara/category/conflicte-inghetate/ (30. 12. 2013).

[5]  Angela Gramadă, Transnistria şi locul ei in jocul ruso-ucrainean de politică externă. Articol publicat in 21 mai 2010 pe site-ul Centrului de Studii Est-Europene şi  Asiatice. http://www.cseea.ro/publicatii/view/brief-analysis/transnistria-si-locul-ei-in-politica-externa-ruso-ucraineana  (30. 12. 2013).

[6] Eduard Bumbac,  Aspecte multidimensionale ale reglemantării conflictului transnistrean. http://lact.ro/index.php/analize/17-aspecte-multidimensionale-ale-reglementarii-conflictului-transnistrean.

[7] Achilles Skordas,  Transnistria: Another Domino on Russia’s Periphery? p. 33 . Lucrare scrisă în anul 2005, poate fi gasită aici: http://yalejournal.org/wp-content/uploads/2011/01/051103skordas.pdf  (30. 12. 2013).

[8] Constantin Uzdris, Federaţia Rusă garantează bunastarea cetăţenilor ruşi din Tranansitria. http://www.publika.md/rogozin–federatia-rusa-garanteaza-bunastarea-cetatenilor-rusi-din-transnistria_1722181.html   (30. 12. 2013).

[9] Interesele pe termen lung şi politica Rusiei în contextul  conflictului transnistrean  http://www.moldovenii.md/md/section/569  (30. 12. 2013).

[10] Mattew Crandall, Hierarchy in Moldova-Russia Relations: The Transnistrian effect,  Studies of Transition States and Societies, vol 4, p. 11. Articolul poate fi găsit aici: http://www.tlu.ee/stss/wp-content/uploads/2012/06/crandall.pdf . Vezi si: Gheorghe Stepanov, Moldova propune companiei Gazprom să gasească o soluţie la problema datoriilor Transnistriei pentru gaz, articolul poate fi găsit aici: http://www.noi.md/md/news_id/19459 si Valentina Ursu, Moldova în căutarea unei alternative energetice aici: http://www.europalibera.org/content/article/25164784.html  (30. 12. 2013) .

[11] Academia Romană, Institutul de Stiinte Politice si Relatii Internationale, Rusia intenţionează să-şi fortifice contingentul militar dislocat în Transnistria http://www.ispri.ro/stiri-rusia/rusia-intentioneaza-sa-si-fortifice-contingentul-militar-dislocat-in-transnistria/ (30. 12. 2013).

[12] Steven Woehrel, Moldova: Background and US Policy  în Congressional Research Service, 2013, p. 4. http://research.policyarchive.org/4007_Previous_Version_2009-04-14.pdf   (30. 12. 2013)

[13] US wants Russia out of Transnistria, în Russia Journal, 2004 http://russiajournal.com/node/18814  (30. 12. 2013).

[14] Viorica Joita, Oficiali SUA cer Rusiei să-şi respecte angajamentul din 1994 cu privire la Transnistria. Membrii Congresului SUA fac apel la Federaţia Rusă să-şi retragă trupele si muniţiile din regiunea separatistă transnistreană, 17 iulie 2013, http://www.infoprut.ro/2013/oficiali-sua-cer-rusiei-sa-%C8%99i-respecte-angajamentul-din-1994-cu-privire-la-transnistria.html (30. 12. 2013). Documentul prin care SUA cere acest lucru aici: “In Support of Moldovan Parliament Declaration on the Current Situation of the Transnistrian Conflict Settlement Process”  http://beta.congress.gov/congressional-record/2013/07/11/extensions-of-remarks-section/article/e1053-2/?q={%22search%22%3A[%22in+support+of+moldovan%22]} (30. 12. 2013).

[15] Mattew Crandall, op. cit. p. 8. http://www.tlu.ee/stss/wp-content/uploads/2012/06/crandall.pdf  (30. 12. 2013).

[16] Razvan Iorga, Rusia refuză să-şi retragă muniţiile şi trupele din Republica Moldova fară un acord politic în dosarul transnistrean  http://karadeniz-press.ro/kara/rusia-refuza-sa-si-retraga-munitiile-si-trupele-din-republica-moldova-fara-un-acord-politic-in-dosarul-transnistrean/ (30. 12. 2013).

[17] Risc de razboi în Transnistria? Ideologul Eurasiei, Al. Dughin: Rusia va folosi forţa dacă NATO vine în Moldova http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/06/17/risc-razboi-transnistria-rusia-moldova-ue/ (30. 12. 2013).

[18] Academia Romană, Institutul de Ştiinţe Politice si Relaţii Internaţionale, op cit. http://www.ispri.ro/stiri-rusia/rusia-intentioneaza-sa-si-fortifice-contingentul-militar-dislocat-in-transnistria/  (30. 12. 2013).

[19] Deputat rus: Federaţia Rusă ar putea recunoaşte independenţa Transnistriei după Summitul de la Vilnius. http://www.publika.md/deputat-rus–federatia-rusa-ar-putea-recunoaste-independenta-regiunii-transnistrene-dupa-summitul-de-la-vilnius_1702641.html  (01. 01. 2014)

[20] Anna Lungu, op. cit., p. 23-24. http://epu.ac.at/fileadmin/downloads/research/Lungu.pdf

[21] Ion Leahu, Riscuri si provocări in preajma summit-ului de la Vilnius http://lact.ro/index.php/analize/52-riscuri-si-provocari-in-preajma-summitului-de-la-vilnius

[22] Iulian Chifu; Oazu Nantoi; Aleksandr Sushko, op. cit.  p. 108-113. Cartea poate fi gasită in format pdf pe site-ul:  http://www.cpc-ew.ro/pdfs/perceptia_rusiei.pdf  (30. 12. 2013).

[23]Kent Harrel –  Traffiking in Transnistria: The Role of Russia, p. 21.  Articolul poate fi găsit aici: http://aladinrc.wrlc.org/bitstream/handle/1961/7806/Harrel,%20Kent%202009S.pdf?sequence=1  (01. 01. 2014).

[24] Mattew Crandall, op. cit. p. 6. Articolul poate fi găsit aici: http://www.tlu.ee/stss/wp-content/uploads/2012/06/crandall.pdf

[25]Achilles Skordas, op. cit.  p. 37. http://yalejournal.org/wp-content/uploads/2011/01/051103skordas.pdf  (30. 12. 2013).

[26]Nicu Popescu; Leonis Litra, Transnistria: a bottom-up solution , European Council on Foreign Relations, p. 5. Analiza publicata în septembrie 2012  poate fi gasită aici:   http://ecfr.eu/page/-/ECFR63_TRANSNISTRIA_BRIEF_AW.pdf  (30. 12. 2013) .

[27] Benita Ferrero-Walcher, Frozen Conflicts: Transnistria, South Osetia, and the Russian-Georgian dispute  http://www.eu-un.europa.eu/articles/fr/article_6398_fr.htm  (01. 01. 2014)