Iulia Rotărescu: Presa transnistreană. O tipologie eurasiatică

Introducere

     Odată cu dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi apariţia internetului, mass media a început să fie considerată cea de-a patra putere în stat. Ea este cea care transmite informaţii, dar şi cea care formează opinii. Tocmai de aceea, în societăţile democratice, puterea mass-mediei nu este deloc neglijată, iar libertatea de exprimare este puternic încurajată. În ceea ce priveşte fostele state sovietice a căror societăţi sunt în tranziţie spre democraţie, mass-media lupta pentru a deveni o reală putere în care pluralismul, independenţa şi neutralitatea politică să fie valori predominante. Nici presa din Republica Moldova nu face excepţie de la această regulă. După o lungă perioadă de timp în care presa din Republica Moldova a fost considerată “neliberă”, asemenea republicilor ex-sovietice din Caucazul de Sud, Georgia şi Armenia, aceasta a fost declarată recent “parţial liberă”[1]. Conform Comisiei pentru Libertatea Presei (Commission on Freedom of the Press), în vederea realizării unei analize asupra presei trebuie să se ia în considerare următoarele aspecte: relatarea corectă şi coerentă a evenimentelor desfăşurate, asigurarea unui forum de dezbatere şi criticism, reprezentativitatea grupurilor sociale, prezentarea valorilor şi obiectivelor societăţii şi asigurarea accesului la informaţii curente.[2]De asemenea se urmăreşte îndeplinirea celor mai importante funcţii ale mass-media, care sunt următoarele: funcţia de informare, funcţia de interpretare, persuasiune şi motivare, funcţia de educare, funcţia de socializare şi funcţia de divertisment.

     Pentru realizarea unei analize a situaţiei mass-mediei din Transnistria am urmărit felul în care presa şi-a îndeplinit funcţiile de bază începând cu 1991 şi până astăzi, evoluţia sa în această perioadă, şi performanţă la care s-a ajuns conform rapoartelor anuale rezultate din analizele organismelor specializate. Deşi s-au realizat numeroase rapoarte cu privire la mass-media din Repubica Moldova, subiectului presei transnistrene i-au fost acordate doar câteva rânduri, până când în raportul efectuat pentru anul 2010 de către Centrul pentru Jurnalism Independent se analizează pentru prima dată situaţia mass-mediei din regiunea transnistreană într-o secţiune specifică.[3]

     Destrămarea Uniunii Sovietice şi declararea independenţei Republicii Moldova în 1991 au produs schimbări importante la nivel politic, social şi la nivelul presei de peste Prut şi nu numai. S-a început liberalizarea mass-mediei şi lărgirea dreptului la libera exprimare în vederea dezvoltării unui sistem social-politic liberal, democratic. Aceste acţiuni de democratizare s-au desfăşurat şi se desfăşoară cu greu în contextul conflictului transnistrean, deoarece regiunea separatistă transnistreană se încăpăţânează în păstrarea unui regim politic nedemocratic care afectează diferite sfere ale vieţii sociale, dar mai ales libertatea de exprimare a presei. Se remarcă o similitudine între situaţia presei din Republica Moldova şi respectiv a regiunii transnistrene cu cea republicilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud din Georgia, Nahorno Karabah (zona de conflict între Armenia şi Ajerbaidjan) şi respectiv Cecenia (regiune separatistă din cadrul Federaţiei Ruse). Ceea ce au în comun aceste regiuni separatiste este chiar începerea conflictului după destrămarea URSS, primirea de sprijin de la Federaţia Rusă pentru menţinerea conflictelor care au devenit îngheţate între timp şi menţinerea unui regim pro-comunist deşi conducerea centrală încearcă o tranziţie spre democraţie, aş putea spune fără succes în mare parte din cauza stării de insecuritate produse de aceste conflicte. În sistemul socio-politic al Republicii Moldova se regăsesc numeroase caracteristici asemănătoare republicilor din Caucazul de Sud, mai ales în privinţa dependenţei de Federaţia Rusă, a problemelor referitoare la democraţie şi libertatea de exprimare a presei. Şi aici,  regiunile separatiste conflictuale menţin presa controlată de către stat, ca şi în cazul transnistrean al Republicii Moldova.

      Deşi se cunoaşte faptul că libertatea de exprimare a presei consolidează societatea civilă şi democraţia, libertatea de exprimare a presei din Republica Moldova nu este una foarte promiţătoare. În anul 2003, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a declarat că partidul conducător al Republicii Moldova doreşte menţinerea presei sub control, ceea ce încetineşte procesul de democratizare al ţării. Conform raportului “Nations în Transit 2004: Democratization în East Central Europe and Eurasia”, procesul de democratizare al Republicii Moldova a fost încetinit şi de problemele apărute odată cu dorinţa separatistă a Transnistriei.

       La puţin timp după declararea independenţei de către regiunea separatistă transnistreana, contactul ziariştilor din dreapta şi stânga Nistrului a fost îngreunat de legislaţia creată de către aşa-zisul regim de la Tiraspol. Tiraspolul a impus noi reglementări pentru jurnaliştii care vor să investigheze evenimentele din regiunea transnistreană, înăsprind criteriile de acreditare a jurnaliştilor străini pe acest teritoriu.[4] Nici pentru jurnaliştii din regiune nu sunt condiţii foarte bune pentru ca aceştia să-şi poată desfăşura activitatea fără constrângeri. Mass media transnistreana este strâns legată de guvernul separatist de la Tiraspol deoarece nimic nu se face public fără acordul prealabil al autorităţilor, astfel, “televiziunea, radioul şi ziarele din regiune sunt strict controlate de pretinsele “”ministere”” pentru “”securitatea statului”” şi pentru “”mass-media””[5]. Majoritatea canalelor media sunt controlate sau deţinute de către stat, iar cele independente sunt foarte puţine şi constrânse de legislaţia regiunii. Există chiar şi un comitet editorial al statului care supraveghează tot ceea ce se printează, iar presa independentă a fost restricţionată.[6]

Presa în context naţional şi regional

     Deşi Republica Moldova precizează în Constituţie la art. 32 şi art. 34 că accesul la mass-media este un drept şi a aderat la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului semnând  Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legislaţia internă şi internaţională sunt doar parţial respectate în stânga Nistrului.[7] Centrul pentru Jurnalism Independent a identificat o evoluţie favorabilă a situaţiei presei Republicii Moldova, în raportul realizat pentru anul 2011, aceasta devansând Ucraina, Rusia şi celelalte state CSI datorită cadrului legal consolidat.[8] Tot în acest an, presa Republicii Moldova a fost declarată “parţial liberă”, schimbându-şi statutul de presă “neliberă” deţinut până atunci. Iar în  anul 2012, Republica Moldova a ajuns să fie prima în topul libertăţii mass-mediei din cadrul ţărilor care fac parte din Parteneriatul Estic.[9] Cu toate astea mai există probleme de cenzură, probleme în relaţia cu publicul şi cu autorităţile publice, dar se recunoaşte un progres în topul mondial, acum Republica Moldova regăsindu-se pe locul 53 alături de Haiti şi Hong-Kong, faţă de locul 75 deţinut în anul 2010.[10] Republica Moldova a făcut progrese reale în realizarea şi implementarea legislaţiei în domeniul presei în comparaţie cu republicile Caucazului de Sud care întâmpină probleme mai ales în finanţarea presei care nu reuşeşte să se susţină prin mijloace proprii şi care întâmpină dificultăţi în implementarea legislaţiei. Într-una dintre aceste republici, Georgia, Freedom House a găsit legislaţia privind audiovizualul ca întrunind toate normele democratice[11] dar asta nu înseamnă că legislaţia este aplicată aşa cum este ea constituită. Jurnaliştii găsesc probleme în relaţia cu guvernul şi cu finanţatorii, astfel fiind nevoiţi să se autocenzureze în momentul în care difuzează sau publica un articol. Aceeaşi problemă o are şi Armenia, iar problemele în Azerbaidjan se dovedesc a fi cu mult mai grave. În Azerbaidjan toate posturile TV se află sub controlul regimului politic, iar presa este parţial controlată de regim. Dacă în Republica Moldova şi în celelalte două state ale Caucazului de Sud legislaţia este destul de permisivă, în Azerbaidjan se exercită presiune inclusiv prin intermediul legislaţiei prin adoptarea unor legi care interzic Radio Europa Liberă, BBC sau Vocea Americii şi pedepsesc jurnaliştii prin invocarea calomniei sau defăimării.

      Deşi s-a constatat o schimbare la nivel central în Republica Moldova, la nivelul regiunii transnistrene nu s-a realizat progres semnificativ în liberalizarea mass-mediei. Conform legislaţiei Transnistriei, fiecare persoană are dreptul de a se informa, dreptul de a cere şi a i se da informaţii de interes personal, inclusiv despre autorităţile publice, dacă aceste informaţii nu reprezintă secrete de stat. Din punct de vedere al legislaţiei, dreptul la liberă exprimare este asigurat în regiune, probleme se regăsesc în aplicarea legislaţiei. La fel ca în celelalte regiuni separatiste din zona eurasiatică, mass media transnistreană a fost considerată neliberă de către Freedom House. Putem compara situaţia din Transnistria cu situaţia regiunilor Osetia de Sud şi Cecenia, tipologie asociată regimurilor autarhice, nedemocratice, situaţie care, de altfel, se regăseşte şi în Federaţia Rusă, fapt la care ne aşteptam având în vedere gradul ridicat de influenţă al acesteia în regiunile despre care tocmai am vorbit. Raportul asupra Presei din 2011 identifică printre principalele probleme în stânga Nistrului ca fiind chiar accesul la informaţie deoarece funcţionarii publici refuză să coopereze cu presa, deşi sunt obligaţi prin lege să ofere informaţiile solicitate în termen de 30 de zile. În cazul în care cererile jurnaliştilor nu sunt refuzate, sunt totuşi amânate pentru a se îngreuna accesul la informaţiile respective. Mass-media transnistreana rămâne politizată[12] şi limitată, cele mai multe instituţii media fiind controlate fie de companii are au o strânsă legătură cu “statul” precum compania Sheriff, fie direct de la Tiraspol, acesta fiind motivul pentru care informaţiile critice cu privire la regim sau la liderii puterii sunt suprimate, instituţiile media închise sau date în judecată cerandu-li-se sume imense care le duc la faliment. 

      Spunem că presa transnistreană este puternic politizata deoarece pe parcursul anului 2011, an de campanie electorală pentru alegerea liderului regiunii au apărut numeroase publicaţii precum săptămânalul din Rusia Российские Вести (Ştirea Rusiei), Робина (Patria), Приднестровье Cегодня (Transnistra Astăzi), care îl susţineau pe Igor Smirnov cel care mai era încă liderul Tiraspolului, urmând ca după alegeri să fie înlocuit de Evgheni Sevciuk. În anul 2013, Ernest Vărdănean a declarat pentru Europa Liberă ca nu există diferenţe semnificative privind libertatea mass-mediei între fostul lider al regiunii, Igor Smirnov şi actualul, Evgheni Sevciuk. Singura diferenţa se regăseşte în modalitatea de abordare a problemei, însă esenţa rămâne neschimbată.[13]    

     Mass-media din stânga Nistrului pledează pentru soluţionarea conflictului prin separarea regiunii transnistrene de Republica Moldova, situaţie în care conflictul ar fi ultima opţiune având sprijinul Federaţiei Ruse. Şi în celelalte conflicte susţinute financiar de către Federaţia Rusă se regăseşte mesajul care spune că singura soluţie pentru rezolvarea conflictului este apelarea la forţa armată, iar un exemplu concret este Abhazia.[14]

     În raportul Centrului pentru Jurnalism Independent efectuat pentru anul 2013 s-a constatat că mass-media transnistreană necesită, la fel ca şi cele trei republici caucaziene despre care vorbeam – asistenţă pentru a se dezvolta într-un mod profesionist, iar o organizaţie pentru promovarea libertăţii de exprimare ar putea încuraja jurnaliştii să îşi practice meseria fără teamă de repercusiuni din partea autorităţilor regionale. Se insistă pe crearea unui forum de dezbateri şi se încurajează pluralismul de opinie.  Din nou, se recomandă să se aplice legislaţia privind accesul la informaţie. Pentru realizarea acestor obiective este necesar sprijinul societăţii civile, din acest motiv, studiul s-a realizat în cadrul proiectului “Îmbunătăţirea capacităţii mass-media din Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană, prin promovarea participării civice”. Acest proiect a mai avut şi scopul de a promova şi consolida încrederea între cele două maluri ale Nistrului prin implicarea societăţii civile.[15]

Centralizare şi represiune “guvernamentală”

      Deşi Transnistria este parte integrantă a Republicii Moldova, autorităţile autoproclamate de la Tiraspol consideră necesară şi solicită înregistrarea canalelor media doar la autorităţile separatiste nu şi la autorităţile recunoscute de la Chişinău. O modalitate comună de control asupa mass-mediei în cazul separatismelor din republicile eurasiatice este efectuată prin controlarea licenţelor de publicare sau transmisiune.

    Tendinţa autorităţilor de la Tiraspol este de a centraliza activitatea mass-mediei, contrar tendinţelor de democratizare şi liberalizare iniţiate de către alte state şi inclusiv cele ale Republicii Moldova. Pe lângă legislaţia inflexibilă, care nu permite transparenţă şi accesul la informaţie, ziarele, televiziunile,  site-urile şi blog-urile, care au început să aibă un rol tot mai important în socializarea şi dezbaterea publică transnistreană care au încercat sau încearcă publicarea unor informaţii în contradicţie cu interesele conducerii sunt date în judecată, le este retrasă acreditarea sau sunt desfiinţate. Astfel de cazuri sunt prezente încă de la autoproclamarea regimului de la Tiraspol aşa cum se regăsesc şi în regiunile separatiste Osetia de Sud, Abhazia, Nagorno Karabah şi Cecenia, acolo unde se regăsesc cele mai grave cazuri de hărţuire a jurnaliştilor. Exemple concludente de astfel de cazuri în regiunea transnistreană pot fi cele ce urmează. În anul 2002, ziarul “Profsoiuznie veşti” a publicat un articol despre corupţia sistemului judecătoresc al Transnistriei, iar ca urmare a fost dat în judecată şi i s-a cerut o despăgubire de 20.000 $ pentru prejudiciu moral. Astfel de acţiuni ale guvernului de la Tiraspol s-au petrecut şi în trecut, de exemplu, în 2001 şi ziarul Novaya Gazeta (Gazeta Nouă)[16]a fost implicat într-un proces similar. Un alt exemplu îl poate reprezenta concedierea fără preaviz a jurnaliştilor de la Novosti Pridnestrovia (Ştiri Transnistrene) prin încălcarea legii.

     În acest stadiu al mass-mediei din stânga Nistrului nu se poate afirma că există un forum de dezbateri sau un mediu în care critică constructivă să fie bine primită. Divergenţa de opinie nu este acceptată, iar informaţiile reale care nu sunt în conformitate cu linia politicii duse de Tiraspol sunt interzise pe piaţa mass-mediei. O altă formă de cenzură asupra mass-mediei este practică chiar de către jurnalişti, care, datorită finanţatorului şi angajatorului sunt nevoiţi să practice autocenzura pentru a evita un eventual conflict sau concedierea, situaţii comune republicilor eurasiatice. În situaţia în care informaţia furnizată nu este corectă şi imparţială se consideră că accesul la informaţie este împiedicat, iar funcţiile mass-mediei nu sunt îndeplinite. În perioada 18-21 octombrie 2004, Miklos Haraszati, reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, după ce a  efectuat o vizită de lucru în Transnistria a declarat că mass-media regiunii este una de propagandă şi susţinere a liderului Igor Smirnov sub  controlul  Ministerului Informaţiei.

     ONG-urile şi mass-media transnistreană independentă au întreprins numeroase acţiuni prin care au încercat flexibilizarea legislaţiei în domeniu şi asigurarea libertăţii de exprimare. În anul 2005, câteva ziare au considerat necesară construirea unei direcţii comune pentru luptă împotriva represiunii dreptului la exprimare. Astfel, Novaia Gazeta (Gazeta Nouă), Celovek i Zakon (Omul şi Legea) şi Pravda Pridnesrovia (Adevărul Transnistrean) s-au alăturat în cadrul proiectului “Uniunea organelor mass-media nestatale” sub deviza “Noi alegem libertatea”, tocmai în acest scop. Cazurile de hărţuire a jurnaliştilor au continuat şi în 2011, când jurnalista Valentina Ursu de la Europa Liberă din Chişinău a fost surprinsă de autorităţile regionale fotografiind în preajma birourilor electorale şi a fost reţinută deşi acest lucru nu era interzis de legislaţia în vigoare. Şi nu doar jurnaliştii din dreapta Nistrului sunt abuzaţi, ci şi posturile TV şi ziarele locale din stânga lui care nu se conformează politicii regimului de la Tiraspol. De exemplu, ziarului “Omul şi drepturile lui” i s-au cerut sume suplimentare pentru a i se permite să publice după ce s-a constatat că acesta publica articole critice la adresa autorităţilor locale. Şi postul republican PMR a avut numeroase conflicte cu Sovietul Suprem de la Tiraspol deoarece acesta refuza să difuzeze în programul său de ştiri informaţii cu privire la activitatea parlamentară a Transnistriei.

     Deşi în 2012 se vădeau câteva intenţii de liberalizare a presei transnistrene, în anul 2013 controlul nedemocratic asupra presei s-a intensificat, aşa cum s-a intensificat şi în celelalte regiuni separatiste eurasiatice, constatându-se o evoluţie comună, influenţată evident de finanţatorul separatismului, Federaţia Rusă. Încă de la începutul anului, în Transnistria au fost iniţiate acţiuni pentru blocarea site-urilor web printre care se regăsesc următoarele: site-ul preşedintelui Asociaţiei Politologilor Independenţi, Andrei Safonov, site-ul partidului local “Rodina” (http://www.rodinapmr.ru), site-ul agenţiei informaţionale “Lentă PMR” (http://www.tiras.ru), site-ul agenţiei informaţionale “Dnestr” (http://www.dniester.ru) şi foarte multe blog-uri, printre altele.[17]  Asupra unor site-uri s-au lansat atacuri cibernetice pentru a le împiedica funcţionarea. Dintre site-urile afectate în acest mod sunt: http://www.dnister.ru , http://www.tiras.ru , http://www.safronovpmr.com . Ca urmare la aceste acţiuni, la data de 7 iulie a avut loc un miting pentru apărarea libertăţii de exprimare care s-a desfăşurat în în parcul Pobeda în Tiraspol. Tot în acest an s-au insaprit mai puternic condiţiile de acreditare şi desfăşurare a activităţilor jurnalistice şi s-a propus un  proiect de lege care să îngrădească şi mai mult cadrul de desfăşurare al jurnaliştilor, toate astea cu scopul de a împiedica cât mai mult penetrarea informaţiilor independente şi a celor provenite de la canalele media din dreapta Nistrului.

     Ceea ce se poate constata la momentul actual, 2014, este că represiunea asupra mass-mediei transnistrene continuă, iar un incident foarte cunoscut este cel în care a fost implicat site-ul Novai Reghion (Новый Регион[18]) care, la sfârşitul anului 2013 şi-a trimis dosarul de acreditare pentru 2014 fără niciun rezultat. Procurorul în acest caz a susţinut că site-ul a funcţionat pe perioada anului 2013 fără a fi înregistrat la autorităţile locale, fapt interzis. Cauza pentru care nu ar mai fi primit acreditarea ar fi anumite articole publicate în legătură cu evenimentele recente din Ucraina, articole care au deranjat autorităţile autoproclamate de la Tiraspol.[19]

    În cazul tuturor republicilor eurasiatice despre care am vorbit mai sus, şi aici facem referire la Republica Moldova şi republicile din regiunea Caucazului de Sud, internetul este parţial liber şi cel mai greu de controlat iar mass-media externă este total interzisă, aşa cum se constată în Azerbaidjan după ce Radio Europa Liberă, BBC şi Vocea Americii au fost interzise prin lege tocmai pentru a păstra mediul informaţional neatins de informaţii externe care ar putea stârni revolte sau proteste.

Mass-media transnistreană de stat şi independentă

          Din totalitatea canalelor media difuzate sau distribuite în regiunea transnistreană doar un procent de 10-15% reprezintă presa liberă, restul procentelor reprezentând presa de stat şi cea a companiilor precum este Sheriff care deţine monopolul pe piaţa de televiziune difuzată prin cablu şi pe piaţa prestatorilor de servicii de internet.[20] În cazul Armeniei, Azerbaidjanului şi Georgiei, situatia este chiar mai proasta, toate posturile private TV fiind controlate de oligarhiai regimului. Principalul post de televiziune difuzat în regiunea transnistreană este TV PMR, care emite pe întreg teritoriul regiunii în toate cele trei limbi oficiale, doar că în procentaje diferite, astfel: 87% din emisii se transmit în limba rusă, 7% în limba moldovenească şi 6% în limba ucraineană.  Pe lângă televiziunea care emite pe întreg teritoriul regiunii, sunt şi televiziuni locale care transmit, însă nu cuprind întreg teritoriul. Printre acestea remarcăm: TV Bender, TSV (care este deţinută de compania Sheriff), ORT (Televiziunea Publică Rusă) şi NTV (HTB) Rusia. Există şi televiziuni care emit exclusiv online, aşa cum este Dnestr TV.

      După cum se observă,  majoritatea canalelor media sunt finanţate sau controlate de către stat, sunt în limba rusă, iar jurnaliştii sunt şi ei în majoritate de origine rusă. Pentru cetăţenii de origine moldovenească din regiune este foarte greu să se informeze în această limbă atâta timp când abonamentele la ziare şi reviste din dreapta Nistrului este aprope imposibilă. În schimb, cetăţenii din dreapta Nistrului se pot abona la 6 publicaţii din regiunea transnistreană. Printre publicaţiile finanţate de la bugetul regional se regăsesc următoarele: Pridnestrovie (Transnistria), Adevărul Nistrean, Gomin, Dnestrovskaia Pravda (Adevărul Nistrean, Tiraspol), Novoe Vremea (Timpuri Noi, Tighina), Novosti (Ştirea, Râbniţa), Slobodzeiskie Vesti (Vestea din Slobozia, Slobozia), Drujba (Prietenii, Grigoropol), Dnestr (Nistrul, Camenca), majoritatea având moştenire comunistă şi publicând în limba rusă. Şi ministerele au propriile publicaţii care transmit informaţii cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul lor: Diplomaticeskii vesnik Pridnestrovia (Ministerul de Externe), Vestnic nauki Pridnestrovia (Ministerul Educaţiei), Miliţia Pridnestrovie şi Tamojenik Veşti (Ministerul de Interne şi Serviciul Vamal), Soveti Naroda (Sovietul Suprem), Economica Pridnestrovia (Ministerul Economiei), Biliuteni economiceskih i pravovih (Ministerul Economiei şi Patrimoniului). Iar printre publicaţiile private se regăsesc: Agora, Interaction, Vzglead, Rodina, Pridnestrovie Segodnia, Obnovlenie, Pravda Pridnestrovia (al Partidului Comunist din Transnistria), Vsio, Caravan, Stroica-PMR, Afişa.[21]

 Spre deosebire de Transnistria, a căror publicaţii sunt în majoritate deţinute sau controlate de către stat, în cazul regiunii Nagorno Karabah 100% din presă tipărită este aservita regimului politic.

     Principalele posturi de radio din regiune sunt: PMR care transmite în 6 limbi (rusă, ucraineană, moldoveneasca, franceza, germană şi engleză), Radio Jalannoe, Novaia Volna, Tiraspol FM, Inter FM, Radio Sanson, Retro FM, Radio Rusia, Radio Eho Moscvi, Gold Radio, Nic FM, Radio Vocea Basarabiei şi Radio Moldova, care  se receptează doar local, nu se transmit pe întreg teritoriul regiunii separatiste şi a căror semnal este de proastă calitate.

     Odată cu îngrădirea tot mai accentuată a principalelor canale media, în regiunea transnistreană, la fel ca în celelalte regiuni separatiste despre care vorbeam, cetăţenii au început să recurgă tot mai des la forumuri şi bloguri pentru a realiza analize independente şi pentru dezbateri cu subiect politic. Cele mai importante forumuri din Transnistria sunt: Forumul Social (http://www.forum.pridnestrovie.com) care a fost luat în vizor de către autorităţile separatiste şi a început să fie curăţat de subiecte deranjante pentru conducere, Forumul Social Transnistrean şi reţeaua socială Blogurile Transnistrene iar printre blogurile care sunt mai active se remarcă cel al Centrului de Dezvoltare pentru Tineri din oraşul Grigoriopol, blogul personal la Olgăi Uşurelu şi blogul Doctorilor pentru Mediul Înconjurător. Se observă un real interes pentru dezbatere publică mai ales în mediul online, care se pare că este cel mai accesibil din acest punct de vedere în Transnistria, iar pe viitor s-ar putea dezvolta într-atât încât conducerii de la Tiraspol să-i scape din mână controlul exercitat asupra mediului online, ceea ce ar putea declanşa o reală revoluţie internaută.

Concluzii

     Instituţiile de presă  şi jurnaliştii care îşi desfăşoară activitatea în regiunea transnistreană şi în celelalte regiuni separatiste se confruntă cu numeroase probleme atunci când vine vorba de difuzare şi publicare independentă de regimul de la Tiraspol. Se remarcă similitudini între toate aceste regiuni separatiste susţinute financiar de către Federaţia Rusă, aş putea spune că se construieşte chiar o tipologie a mass-mediei acestor regiuni tipică regimurilor închise, autarhice, eurasiatice. Funcţiile mass-media sunt realizate cu greutate şi nu în totalitate, mass-media externă este interzisă, nu reuşeşte să penetreze mediul informaţional închis al regiunilor, fapt care împiedică o informare corectă a cetăţenilor acestora. Accesul la informaţii de interes public, la informaţii statale, este împiedicat, iar majoritatea canalelor media sunt deţinute sau controlate de către “stat” ceea ce determină lipsa dezbaterii şi publicarea sau difuzarea doar a materialelor care sunt în concordanţă cu linia politicii duse la Tiraspol. Deoarece nu există o opoziţie puternică în mass-media, funcţia de educare a populaţiei nu se poate realiza, cetăţenii primind informaţii parţiale şi părtinitoare care nu intra în sprijinul construirii unei opinii proprii asupra evenimentelor. 

     Nici în privinţa grupurilor etnice şi sociale, lucrurile nu stau mai bine. Majoritatea canalelor media difuzate sunt în limba rusă, pe al doilea loc situându-se canalele în limba ucraineană. În niciun caz, mass media nu urmăreşte atingerea obiectivelor societăţii, sau cel puţin nu mass-media controlată de către “stat”, iar mass-media independentă, care încearcă să satisfacă nevoia de informare a populaţiei este foarte puţină, slabă şi puternic cenzurata.

     De-a lungul anilor pe care i-am analizat am constatat că atât în regiunea transnistreană, cât şi în celelalte regiuni separatiste despre care am discutat nu s-a realizat vreo îmbunătăţire  sau vreo apropiere a valorilor mass-mediei de îndeplinirea funcţiilor esenţiale dezvoltării unui regim democratic, ba chiar începând cu anul 2013 s-au petrecut numeroase evenimente neplăcute în care mai multe canale media, site-uri de ştiri sau de socializare au fost închise ca urmare a nesupunerii faţă de aceste  regimuri. Libertatea de informare şi libertatea de exprimare sunt doar parţial respectate deşi există legislaţie în acest sens şi nu se intrevede o îmbunătăţire a situaţiei pe viitor.

     Singurul fapt care este încurajator este apariţia şi creşterea numărului forumurilor de dezbatere şi blogurilor personale pe teme sociale şi politice care ar putea realiza o revoluţie internaută cu impact social puternic şi ar putea sparge normele de cenzură instituite la nivelul acestor conduceri nedemocratice.





[1] Freedom House, Promise and Reversal: The Pos-Soviet Landscape Twenty Years On http://freedomhouse.org/report/special-reports/promise-and-reversal-post-soviet-landscape-twenty-years#.U01eaaLU641 (15. 03. 2014).

[2] The Commission on Freedom of the Press (1942-1947), Known as Hutchins Commission http://web.cci.utk.edu/~bowles/Hutchins-recommendations.html   (15. 03. 2014).

[3] Libertatea presei in Basarabia si Transnistria. Raport IJC.MD   http://www.ziaristionline.ro/2011/01/30/libertatea-presei-in-basarabia-si-transnistria-raport-ijc-md/ (16. 03. 2014).

[4]Tiraspolul impune reguli noi pentru jurnaliştii care vor sş reflecteze evenimentele din regiune    http://www.publika.md/tiraspolul-impune-reguli-noi-pentru-jurnalistii-care-vor-sa-reflecteze-evenimentele-din-regiune_1780531.html  (15.  03. 2014).

[5] Report on the Situation of the Press in Moldova in 2012, Independent Journalism Center, Chişinău, 2013, p. 20. http://www.ijc.md/Publicatii/mlu/Report%20on%20the%20Situation%20of%20the%20Press%20in%20Moldova%20in%202012.pdf  (15. 03. 2014).

[6] Nona Mikhelidze, Nicoletta Pirozzi, Civil Society and Conflict Transformation in Abkhazia, Israel-Palestine, Nagorno-Karabakh, Transnistria and Western Sahara, MICROCON Policy Working Paper 3, Novenmer, 2008, p. 40.

[7]Piata mediatica si accesul la mass-media in stânga Nistrului / 2011, Asociaţia Promo-Lex în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, proiect finanţat de Uniunea Europeană, 2011, p. 1. http://www.promolex.md/upload/publications/ro/doc_1340370928.pdf  (16. 03. 2014).

[8]Raport asupra situatiei presei în Republica Moldova în anul 2011, Centrul pentru Jurnalism Independent,  p. 3. http://www.ijc.md/Publicatii/mlu/RAPORT_FOP_2011_rom_final.pdf  (16. 03. 2014).

[9]Moldova este prima in topul libertăţii presei in ţările din Parteneriatul Estic http://www.moldova.org/moldova-este-prima-in-topul-libertatii-presei-in-tarile-din-parteneriatul-estic-240048-rom/ (19. 03. 2014).

[10]Republica Moldova – locul 53 în lume la capitolul libertatea presei   http://www.moldova.org/republica-moldova-locul-53-in-lume-la-capitolul-libertatea-presei-227988-rom/  (19. 03. 2014).

[11] Ileana Racheru, Stanislav Secrieru, Angela Gramadă, Caucazul dupa 20 de ani. Regimuri politice, securitate şi energie, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012, p. 31.

[12]Freedom House, Moldova  http://www.freedomhouse.org/report/freedom-press/2013/moldova#.Uyn9Nc6uZFI  (19. 03. 2014).

[13] Europa Liberă, Cenzura pune stăpânire pe internetul transnistrean. Interviul poate fi găsit aici: http://www.europalibera.org/content/article/24989525.html  (21. 03. 2014).

[14] Marina Kokashvili, The Role of the Media in Georgia’s Transition to Democracy, http://www.bmlv.gv.at/pdf_pool/publikationen/10_wg11_chapt10_110.pdf  (21. 03. 2014).

[15] Tatiana Chiriac, Studiu: Mass-media  şi societatea civilă din regiunea transnistrea au nevoie de un program de asistenţă de lungă durată http://epochtimes-romania.com/news/studiu-mass-media-si-societatea-civila-din-regiunea-transnistreana-au-nevoie-de-un-program-de-asistenta-de-lunga-durata—193921  (21. 03. 2014).

[16]Новая Газета (Gazeta Nouăîn traducere romanească).

[17] Vezi mai multe în Raportul asupra situaţiei presei în Republica Moldova în anul 2013, p. 21. http://www.media-azi.md/ro/publicatii/raport-asupra-situa%C8%9Biei-presei-%C3%AEn-republica-moldova-%C3%AEn-anul-2013 (19. 03. 2014).

[18] Noua Regiune in traducere romana.

[19] Transnistrian News Website Novy Reghion Shut Down http://media-azi.md/en/stiri/transnistrian-news-website-novy-region-shut-down, vezi si: Infotag, Transnistran Prosecutor Office Explains Reasons of Closure of Russian News Agency’s Branch http://www.infotag.md/rebelion-en/183620/ (22. 03. 2014)

[20]Raportul asupra situatiei presei in Republica Moldova in anul 2013, Op. cit., p. 7.

[21] Piata mediatica si accesul la mass-media in stanga Nistrului / 2011, Asociatia Promo-Lex in parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, proiect finantat de Uniunea Europeana, 2011, pp. 10-14. http://www.promolex.md/upload/publications/ro/doc_1340370928.pdf  (16. 03. 2014).