23.08.2016: Reprezentant al Dumei de Stat de la Moscova: „Transnistria este parte a Rusiei”

Deputații ruși continuă să ocolească Chișinăul și să ignore tratatele internaționale. Unul din reprezentanții Dumei de Stat de la Moscova Artem Turov, aflat la Tiraspol într-o vizită de două zile, a declarat că regiunea din stânga Nistrului este parte a Rusiei.

Deputatul rus Artem Turov, în vizită la Tiraspol Sursa foto

 

Potrivit unui comunicat al sovietului suprem de la Tiraspol, doi deputați ruși, Artem Turov și Serghei Cijov, au venit ieri, 22 august, în Transnistria. Aceștia fac parte din partidul condus de Vladimir Putin, Rusia Unită (Edinaia Rossia), și au ales să facă această vizită cu ocazia Zilei Drapelului Federației Ruse. „Ei candidează pentru funcția de deputat în cadrul Dumei de Stat și vor reprezenta interesele cetățenilor în Transnistria prin adoptarea actelor legislative”, se arată în comunicatul sovietului suprem.

În același timp, manifestarea „Drapelul Rusiei” care a fost organizată la Tiraspol cu această ocazie a fost deschisă de discursul „premierului” Vadim Krasnoselski, care a declarat că sub steagul rusesc au venit în Transnistria pacificatorii ruși care au oprit războiul sângeros de la Nistru.

La rândul său, reprezentantul Dumei de Stat Artem Turov s-a arătat încântat de faptul că în această zi se află la Tiraspol.

„Transnistria este parte a Rusiei. Suntem uniți prin legăturile vechi și trainice pe care le avem. Suntem același popor: avem un trecut, un prezent și un viitor comun”, a subliniat Turov.

Cei doi deputați ruși se află și astăzi în stânga Nistrului, dar au precizat că până la alegerile parlamentare din Rusia, 18 septembrie 2016, vor face mai multe vizite pentru a înțelege „starea de spirit din Transnistria” și pentru a putea promova interesele cetățenilor din regiune în Duma de Stat de la Moscova.

„Participanții și oaspeții care au venit la sărbătoare au primit panglici în culorile drapelului rusesc și au fost lăsate să zboare baloane în aceleași culori ca un simbol al păcii, cooperării și libertății”, se mai spune în comunicatul așa-zisului guvern de la Tiraspol.

Menționăm că deputații ruși din acest partid au mai efectuat acum o lună o vizită la Tiraspol pentru a deschide pentru prima dată în afara granițelor Federației Ruse un centru de consultanță al partidului Edinaia Rossia.

 

Sursa: http://moldnova.eu/ro/reprezentant-al-dumei-de-stat-de-la-moscova-transnistria-este-parte-a-rusiei-5253.html/