24.08.2016: Expert ucrainean, despre exerciţiile din regiunea transnistreană: „Rusia se pregăteşte de ceva serios”

Sursă foto: deschide.md

Ameninţarea transnistreană trebuie abordată într-un tandem strategic al Rusiei laolaltă cu alte ameninţări, care vin dinspre Crimeea, regiunile Doneţk şi Lugansk, dar şi dinspre Belarus. Opinia îi aparţine directorului Centrului ucrainean de cercetare a armatei, conversie şi dezarmare, Anton Mihnenko. 

Sursă foto: deschide.md

Expertul a vorbit despre problema transnistreană într-un interviu oferit jurnaliştilor de la Deschide.md.

„Exercițiile care s-au încheiat recent în Transnistria sugerează că Rusia continuă să încordeze situația în regiune. Cel mai important element al exercițiilor a fost faptul că, la sfârșitul manevrelor, reprezentanții GOTR și cei ai Transnistriei au redactat un Apel către Ministerul Apărării al Federației Ruse, cu solicitarea de a extinde spitalul militar  de la Tiraspol. Întrebare e de ce este nevoie de extinderea spitalului, în condiţiile în care nu are loc un război și nu sunt semnale că ar putea fi jertfe. De fapt, Ministerul rus al Apărării, cu ajutorul Grupului Operativ al Trupelor Ruse și al militarilor transnistreni, pregătește, în spatele frontului, rezerve și o platformă pentru răniți. Acest fapt ne sugerează că ei se pregătesc de ceva serios”, a explicat Anton Mihnenko.

Acesta a adăugat că exerciţiile din stânga Nistrului au avut o copie la indigo şi în estul Ucrainei, în Doneţk şi Lugansk, unde a fost desfăşurat un spital ambulant la nodul de cale ferată de la Ianovatskaia.

„Nu putem exclude și scenariul de agravare a situației în ajunul alegerilor în Republica Moldova”, a atras atenţia Mihnenko.

Washingtonul a identificat opt zone unde Rusia şi-a masat forţe militare pentru a pregăti o incursiune de proporţii în Ucraina.

Aproximativ 40.000 de trupe militare, tancuri, vehicule blindate şi unităţi aeriene de luptă sunt acum poziţionate la graniţa estică a Ucrainei, susţin oficiali din domeniul american al apărării.

Orbita oficială a înarmărilor este, evident, Crimeea. Însă există şi alte orbite. Mai precis, opt baze militare de la graniţa cu Ucraina, identificate de către oficialii americani, care în ultimele luni ar fi fost masiv alimentate cu armament.

Potrivit Ukrainianjournal.com, este vorba de oraşul Yelnya, din regiunea Smolensk, Klyntsi, Valuyki, Boguchar, Millerovo, Persianovskiy, bazele Rostov-1 şi Rostov-2.

Mark Schneider, un fost oficial de la Pentagon, spune că aceste mişcări de trupe pot fi un semnal al unei iminente „invadări a Ucrainei”. În acest sens, Schneider este de părere că nu trebuie ignorat detaliul demiterii lui Serghei Ivanov, care a ocupat până de curând funcţia de şef al administraţiei prezidenţiale ruse, fost nume greu în cadrul KGB şi FSB:„Demiterea lui Ivanov poate fi legată de dorinţa lui Putin de a nu avea un puternic general KGB/FSB la cârma Kremlinului în cazul în care va face ceva riscant”.

Un alt fost oficial american, Phillip Karber, crede că o acţiune militară „pe faţă” a Rusiei împotriva Ucrainei ar putea avea loc sub pretextul invocat recent de către autorităţile de la Moscova – acela că oficialităţile de la Kiev ar întreprinde „acţiuni teroriste” în Crimeea; în fapt, un scenariu similar izbucnirii celui de-Al Doilea Război Cecen, în 1999, băi de sânge care l-au propulsat pe Vladimir Putin în vârful piramidei puterii la Kremlin.

Una dintre zonele care i-ar facilita Rusiei o cale rapidă de atac este regiunea transnistreană a Republicii Moldova, subliniază Karber.

Acesta mai susţine că un atac pe scară largă al Rusiei va lua în ţintă, cel mai probabil, obiectivele vitale ale industriei militare din Ucraina, cum ar fi fabrica de tancuri din Kharviv, fabrica de rachete din Dnepropetrovsk, şantierul naval de la Mykolyev şi portul Odesa, considerat de analiştii militari ca fiind „inima” strategică a Mării Negre.

 

Sursa: http://infoprut.ro/45004-expert-ucrainean-despre-exercitiile-din-regiunea-transnistreana-rusia-se-pregateste-de-ceva-serios.html