30.08.2016: Șevciuk mulțumește UE că a scăpat Transnistria de la colaps economic

Evgheni Șevciuk a acuzat forțele din spatele Sovietului de la Tiraspol că au organizat o campanie denigratoare împotriva lui, campanie care a cuprins dezinformări despre criza valutară, criza alimentară, criza petrolului. Președintele regiunii separatiste a ținut să mulțumească Uniunii Europene că a contribuit la evitarea unei crize economice majore în regiune.

 

Sursa FOTO: gospmr.ru

Actualul șef de la Tiraspol a spus azi în cadrul unei conferințe de presă de 3 ore că nu s-a lăsat descurajat de această campanie a Șheriff Tiraspol împotriva sa și va candida în decembrie pentru un nou mandat de președinte al republicii secesioniste.

De asemenea Evgeni Șevciuk s-a plâns că deputații Sovietului au adoptat proiectele de legi venite de la președinție cu o întârziere de jumătate de an sau chiar un an, iar unele, în general, au fost date uitării. Șevciuk a subliniat că în regiune nu există dușmani ai administrației ci oponenți, în mare parte, deputații care reprezentă structura economică Sheriff Tiraspol.

„Acolo unde sunt interesele economice ale unei structuri, acolo legislația nu se schimbă. De două ori am încercat să schimbăm legislația fiscală – nu se schimbă, am încercat să schimbăm legislația anti-monopol – nu se schimbă. Am ajuns la situația când nici proiectele de legi care seamănă cu cele rusești, cu referire la interzicerea oficialilor de a avea conturi în străinătate, nu au fost adoptate”, a explicat Șevciuk.

UE a salvat Transnistria de la colaps economic

Evgheni Șevciuk a mai spus că una din cerințele Uniunii Europene, care a permis Tiraspolului să exporte mărfuri în regim vamal preferențial, a fost schimbarea politicii tarifare regionale conform cerințelor regulilor de piață liberă. Aceasta solicitare a fost făcută pentru a crea condiții egale concurențiale atât pentru agenții economici europeni cât și pentru cei transnistreni.

Șevciuk a recunoscut că preferințele temporare acordate de Uniunea Europeană au permis ca în regiune să se păstreze 10 000 de locuri de muncă dar și să fie evitată criza economică. Pe lângă ajutorul european, un alt factor care a ajutat pe transnistreni să evite criza a fost semnarea contractului de exportare a energiei electrice în dreapta Nistrului prin intermediul companiei Energocapital. Șevciuk a menționat că ei au fost nevoiți să ofere un preț mai mic pentru a concura cu ucrainenii pentru piața din partea dreapta a Nistrului.

Tiraspolul a tăiat pensiile și salariile de frica ucrainenilor

Cheltuielile pentru apărarea regiunii în contextul amenințărilor din Ucraina ar fi una din cauzele care au determinat administrația de la Tiraspol să recurgă la reducerea pensiilor și salariilor în cursul anului 2015. Șevciuk a spus că primea în anul 2015 informații că în regiunea transnistreanî, dar și la granița cu Ucraina se pregăteau provocări armate. Totodată, faza activă a conflictului din Ucraina, dar și interzicerea traversării hotarului ucrainean pentru transnistreni cu pașapoarte rusești l-a făcut să reducă pensiile și salariile în proporție de 30% pentru creșterea capacității de apărare a regiunii. Deprecierea monedei rusești, a grivnei ucrainene, dar și a leului moldovenesc din 2015 au fost numiți ca alți factori importanți care au afectat economia regiunii.

Șevciuk a pledat pentru diversificarea masei valutare din regiune în contextul în care agenții economici folosesc atât dolari, cât și lei sau grivne. Totodată, acesta a spus că reglementarea cursului valutar ar trebuie să devină prerogativa Băncii Centrale și nu a Sovietului Suprem, pentru că banca ar avea mai mulți profesioniști în domeniu. „Pe de o parte noi vrem o claritate în stabilirea cursului valutar, dar pe de altă parte, nu adoptăm proiectele de legi care ne permit să avem un instrument necesar pentru a reacționa operativ”, a menționat Șevciuk. Acesta a mai spus că masa valutară în regiune a scăzut inclusiv din cauza scăderii activității structurilor economice transnistrene.

Șevciuk va candida la alegerile prezidențiale din Transnistria

Actualul președinte al regiunii transnistrene, Evgheni Șevciuk, a declarat că va candida la alegerile prezidențiale din luna decembrie a anului curent. „Analizând toate argumentele pro și contra, aș dori să le spun simpatizanților și oamenilor cu bună voință să se unească. Vă propun să susțineți președintele. Astăzi vreau să vă spun că voi candida la alegerile prezidențiale, voi fi unul din candidații la președinție. Cer susținerea poporului transnistrean care gândește, eu sunt obligat să ofer o alternativă, noi avem șanse să câștigăm”, s-a adresat Șevciuk către susținătorii săi. Campania electorală în regiune începe de pe 12 septembrie.

Viitorul Transnistriei, separat de Republica Moldova

Președintele de la Tiraspol a fost rugat să comenteze declarațiile ex-ministrului de Externe a regiunii Valeri Lițkai care a spus că Transnistria ar trebui să se integreze în Republica Moldova. Șevciuk, la rândul său, a spus că astfel de probleme ar trebuie să le decidă poporul și a făcut trimitere la referendumul din 2006, unde majoritatea populației s-a pronunțat pentru independență și integrare potențială cu Federația Rusă. Șevciuk a menționat că nu vede rostul organizării unui nou referendum pe această problemă în condițiile în care rezultatele sondajelor de opinie nu atestă o schimbare a viziunilor transnistrenilor.

Toate problemele duc spre formatul „5+2”

Șevciuk a spus că în premieră în ultimii cinci ani malul stâng al Nistrului a găsit soluții de rezolvare a mai multor probleme cu malul drept al Nistrului, mai ales în condițiile în care la Chișinău s-au schimbat cinci premieri. Acest factor, în opinia lui, a influențat negativ desfășurarea negocierilor în problema transnistreană. Un alt factor negativ, în opinia lui Șevciuk, a fost deschiderea dosarelor penale de către Chișinău împotriva unor oficiali din stânga Nistrului. „Asta a întrerupt acea dinamica constructivă care a fost cândva. Și noi practic un an și jumătate – doi suntem martori cum desfășurarea negocierilor în formatul „5+2” frânează în unele momente”, a spus Șevciuk. Acesta a remarcat apariția în 2016 a unui blocaj în ceea ce privește transportul pe calea ferată, care fusese rezolvat în 2012, iar aceste probleme afectează economia regiunii transnistrene. Liderul de la Tiraspol a spus că se încearcă pe căi diplomatice, inclusiv în formatul „5+2” să rezolve aceasta problemă. Șevciuk s-a plâns că Chișinăul amână examinarea acestei probleme și că experții din grupurile de lucru nici nu se întrunesc ca să discute acest aspect.

Întreprinderile din stânga Nistrului vor fi lipsite de facilitățile la prețul gazelor

Administrația de la Tiraspol continuă să ofere facilități la prețul gazelor pentru întreprinderile din stânga Nistrului, a recunoscut Evgheni Șevciuk. Acesta a spus că nu sunt respectate prevederile acordurilor semnate cu întreprinderile locale, unde se spunea că în schimbul unui preț mic la gaze acestea trebuiau să modernizeze infrastructura. Ori facilitățile respective, potrivit acestuia, au fost semnate inclusiv pentru a păstra locurile de muncă, iar acest aspect nici nu este reglementat legal ci doar în baza unor acorduri. În rezultat, datoria pentru gazele utilizate se adună pe contul Tiraspolului, a mai spus Șevciuk.

Acesta a avertizat întreprinderile că pe viitor se pregătește creșterea prețului la gaz la cerințele pieței. Un alt factor care ar putea influența aceasta decizia ar fi schimbarea traseului pe viitor a tranzitării gazului rusesc, ocolind Ucraina.

 

Sursa: http://moldnova.eu/ro/sevciuk-multumeste-ue-ca-scapat-transnistria-de-la-colaps-economic-5601.html/