12.09.2016: Vladâca Vladimir l-a binecuvântat azi pe Șevciuk și l-a pomenit pe Aleksandr Nevski la Tiraspol

Construcţia unor biserici, renovarea vechilor locaşuri sfinte şi deschiderea de noi eparhii în Transnistria sunt temele vizitei pe care mitropolitul Vladimir i-a făcut-o astăzi pretinsului lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, informează novostipmr.com.

Potrivit site-ului oficial al aministrației tiraspolene, „președintele” Șevciuk a fost vizitat de o delegație duhovnicească în frunte cu Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, Vladimir.

În cadrul reuniunii, Șevciuk i-a mulțumit mitropolitului pentru că a organizat vizita duhovnicească pe teritoriul Transnistriei a Patriarhului Kirill în septembrie 2013. „Republicile ortodoxe își aduc aminte cu emoţie de acea vizită”, a spus Șevciuk.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre renovarea și construcția de locașuri sfinte. Mitropolitul i-a mulțumit lui Evgheni Șevciuk pentru atenția și suportul oferite Bisericii Ortodoxe. „Cunosc ce se construiește de la sudul la nord-vestul Transnistriei, cunosc faptele voastre. Desigur, aceste lucruri se fac pentru a uni oamenii”, a declarat Mitropolitul Vladimir.

Menționăm că astăzi, 12 septembrie, este ziua în care Biserica Ortodoxă Rusă îl pomenește pe kneazul Aleksandr Nevski. Cu această ocazie, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit o liturghie la biserica în construcție cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci din Tiraspol.

Alături de Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Moldova au slujit Î.P. S. Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, P.S. Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat ș. a. 

 

Sursa: http://www.deschide.md/ro/stiri/politic/683/Vlad%C3%A2ca-Vladimir-l-a-binecuv%C3%A2ntat-azi-pe-%C8%98evciuk-%C8%99i-l-a-pomenit-pe-Aleksandr-Nevski-la-Tiraspol.htm