28.09.2016: TRANSNISTRIA PLEDEAZĂ PENTRU DESFĂŞURAREA UNEI ÎNTREVEDERI A PARTICIPANŢILOR LA NEGOCIERI ÎN FORMATUL „5+2”

În realizarea „Protocolului de la Berlin” nu a fost atins nici un progres, de aceea Transnistria pledează pentru desfăşurarea unei întrevederi a participanţilor la negocieri în formatul „5+2” pentru actualizarea lucrărilor. Despre aceasta a declarat ministrul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Vitalii Ignatiev, care în ajun a avut o întrevedere la Tiraspol cu reprezentantul special al preşedinţiei germane în OSCE, Cord Meier-Klodt.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul ministerului din regiune, Ignatiev a menţionat „dinamica extrem de slabă a cooperării cu partea moldovenească”, precum şi „indisponibilitatea reprezentanţilor RM pentru o activitate sistemică, inclusiv pe direcţiile reflectate în Protocolul de la Berlin”.

În cadrul discuţiilor, o atenţie deosebită a fost acordată situaţiei din domeniul comunicaţiei feroviare marfare pe teritoriul Transnistriei.

„Problema nu se epuizează cu situaţia crizei de produse petroliere, ci are un caracter complex, deoarece partea moldovenească, cu susţinerea Ucrainei, încalcă prevederile acordului semnat în 2012, care expiră la sfârşitul anului curent”, a spus Ignatiev.

El s-a pronunţat pentru atingerea „unei noi înţelegeri optime, care va permite tuturor participanţilor la comunicaţiile feroviare să obţină avantaje” şi a transmis proiectul de document reprezentantului OSCE.

„Partea transnistreană a elaborat un nou document, un proiectul de acord, cu anexe şi scheme tehnologice, care descriu în detalii mecanismul de tranzit, de export şi import al mărfurilor în adresa agenţilor economici din Transnistria, precum şi formula controlului vamal”, a spus Ignatiev, care l-a rugat pe oaspete să transmită acest document tuturor participanţilor la procesul de negocieri.

Potrivit comunicatului, Cord Meier-Klodt „şi-a exprimat disponibilitatea de studia cu atenţie propunerile prezentate de partea transnistreană”.

El a menţionat că preşedinţia germană se apropie de sfârşit, de aceea trebuie susţinut impulsul care a fost dat procesului de negocieri.

„Intenţionez să menţin ceea ce s-a realizat până în 2016, în special, activitatea în formatul „5+2”, realizarea Foii de parcurs”, a menţionat diplomatul german.

După cum a informat anterior INFOTAG, la începutul anului, Cord Meier-Klodt a reuşit să-i convingă pe reprezentanţii Chişinăului şi al Tiraspolului să reia procesul de negocieri. Participanţii la formatul „5+2” s-au întâlnit la începutul lunii iunie la Berlin. În cadrul întrevederii a fost semnat un protocol format din şapte poziţii. Se preconiza ca documentul în cauză să fie realizat în decurs de şase săptămâni, până la conferinţa neformală privind consolidarea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului, care a avut loc la mijlocul lunii iulie în Germania. La conferinţă se preconiza să fie fixată data reluării depline a negocierilor în formatul „5+2”. Însă protocolul nu a fost îndeplinit şi negocierile aşa şi nu au fost reluate.

 

Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/231948/