21.10.2016: Farit Muhametşin, convocat la MAEIE în legătură cu rotaţia pacificatorilor ruşi în Zona de securitate

Viceministrul de externe Lilian Darii l-a convocat astăzi la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene pe ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova Farit Muhametşin în legătură cu demararea unei noi etape a procedurii de rotație a pacificatorilor ruși în Zona de securitate anunțată recent de către Ministerul Apărării al Federației Ruse. 

Viceministrul Darii a ţinut să exprime ambasadorului rus indignarea cu care autorităţile moldoveneşti au perceput ştirea oficială plasată pe data de 19 octombrie pe pagina web a Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, potrivit căreia aşa-zisul “batalion de pacificatori al Grupului Operativ de Trupe Ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova a început prima etapă de rotaţie în Zona de securitate”.  

În acest context, oficialul moldovean a atras atenția asupra inadmisibilităţii abaterii de la  practica convenită între cele două țări cu privire la mecanismul de rotație a pacificatorilor ruși în conformitate cu prevederile Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat la 21 iulie 1992, potrivit căreia rotația în cadrul contigentului militar rus implicat în operaţiunea de menţinere a păcii de pe Nistru, urmează să fie înfăptuită din efectivul unităţilor militare dislocate pe teritoriul Federaţiei Ruse. Or, după cum este bine cunoscut, Grupul Operativ de Trupe Ruse se află pe teritoriul Republicii Moldova fără consimţământul autorităţilor moldoveneşti, adică ilegal, fapt în virtutea căruia acesta urmează să fie retras necondiţionat şi fără întârziere.

Anume acesta a fost sensul înţelegerilor convenite prin semnarea la 21 octombrie 1994 a Acordului moldo-rus cu privire la „statutul juridic, ordinea şi termenele de retragere a formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse, aflate provizoriu pe teritoriul Republicii Moldova”, document care, cu părere de rău, nu a fost pus în vigoare de către partea rusă. Acelaşi obiectiv a fost vizat şi în Declaraţia Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999, adoptată prin consens, potrivit căreia Federaţia Rusă urma să-şi retragă în întregime trupele sale de pe teritoriul Republicii Moldova.

Modul în care Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a decis să efectueze procedura de rotaţie de această dată nu poate fi perceput altfel decât o tentativă de a legitimiza printr-un subterfugiu politic prezenţa militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova şi de a induce opinia publică în eroare. În acelaşi context a fost invocată şi continuarea acţiunilor de recrutare în rândurile forţelor armate ale Federaţiei Ruse a locuitorilor din regiune, inclusiv prin intermediul ediţiilor de publicitate, care provocă nedumerire.

În acest context, se impune în mod imperios oportunitatea transformării actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internaţional asupra căreia autorităţile moldoveneşti au atras atenţia în repetate rânduri.

Sursa: http://www.publika.md/farit-muhametsin-convocat-la-maeie-in-legatura-cu-rotatia-pacificatorilor-rusi-in-zona-de-securitate_2785621.html