30.11.2016: TRANSNISTRIA A TRIMIS OBSERVATORI INDEPENDENŢI LA ŞEDINŢA COMISIEI MOLDO-RUSE

Autorităţile Transnistriei susţin că la şedinţa Comisiei interguvernamentale moldo-ruse de cooperare economică, care s-a încheiat în ajun la Moscova, regiunea a fost reprezentată de o delegaţie de observatori independenţi, din care au făcut parte primul vicepreşedinte al Guvernului, Alevtina Slincenko, ministrul Afacerilor Externe, Vitalii Ignatiev, şi directorul interimar al „Căilor Ferate din Transnistria”, Alexandr Raiko.

Potrivit unui comunicat al MAE al regiunii, citat de agenţia INFOTAG, în cadrul şedinţei „în Protocolul final au fost incluse un şir de formulări ce prezintă interes pentru partea transnistreană, în special, ce ţin de problematica transportului auto. Alte propuneri ale părţii transnistrene vor fi incluse într-o anexă aparte la Protocol”.

În cadrul şedinţei delegaţia a reuşit să comunice cu vicepreşedintele Guvernului Federaţiei Ruse, Dmitrii Rgozin, precum şi cu viceministrul Afacerilor Externe, Grigori Karasin „pe marginea unui spectru larg de probleme ale cooperării bilaterale ruso-transnistrene, precum şi pe marginea situaţiei în procesul de negocieri”.

Transnistrenii au fost primiţi şi de asistentul lui Rogozin, Dmitrii Loskutov, cu care au discutat „mai multe probleme de cooperare între Transnistria şi FE, cu accent pe consolidarea relaţiilor în domeniul comercial-economic şi a contactelor între organele executive ale celor două ţări”.

Totodată, şeful MAE de la Tiraspol a fost primit de preşedintele comitetului Dumei de Stat pentru CSI, integrare europeană şi relaţii cu concetăţenii, Leonid Kalaşnikov.

Potrivit comunicatului, o atenţie deosebită a fost acordată „realizării cursului strategic al Transnistriei spre integrarea euroasiatică şi posibilităţilor de includere a RMN în procesele de integrare în spaţiul euroasiatic”.

Interlocutorii au evidenţiat „importanţa strategică a operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria sub egida FR şi au subliniat inadmisibilitatea oricăror acţiuni care ar putea frânge formatul actual de menţinere a păcii”.

 

Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/235830/