21.11.2017: Premierul Filip se declară nemulțumit că unele instituții media „DEZINFORMEAZĂ și după precizările făcute de MAEIE”. „Să spui că am refuzat retragerea trupelor ruse este o manipulare grosolană”

Premierul Pavel Filip se declară nemulțumit de faptul că în presă au apărut informații potrivit cărora R. Moldova ar fi retras de pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU chestiunea privind retragerea trupelor și armamentului rusesc din stânga Nistrului.

„Unele instituţii media, fiind orbite, caută subiecte ca să blameze activitatea Guvernului. Ele nu văd lipsa de logică a celor publicate. Cum să soliciți excluderea de pe ordinea de zi a unui subiect care nici nu a fost inclus? Informația este greșită, pentru că R. Moldova a cerut o amânare tactică de examinare a acestui subiect din ordinea de zi a Comitetului general. Este o abordare tactică, pentru că atunci când nu ești sigur că ai toate voturile necesare și vei avea un rezultat negativ… Nu vreau să vin cu alte detalii”, a declarat premierul la ședința de astăzi a Guvernului.

Oficialul a dat asigurări că „R. Moldova rămâne fermă și consecventă în solicitarea de a include pe agenda ONU subiectul privind retragerea forțelor militare străine de pe teritoriul său”. „Să spui că am refuzat, este o manipulare grosolană. Mai trist este că unele din aceste instituții media primesc bani de la UE și SUA pentru a informa obiectiv cetățenii R. Moldova. Nu se trudesc să verifice dacă aceste informații sunt corecte”.

În continuare, premierul a dat numele instituției, care în opinia sa dezinformează. „Am să spun numele acestei instituții. Nu aș fi spus dacă nu continuau și după precizările MAEIE să continue să dezinformeze. Este vorba de Ziarul de Gardă. Ce a scris această instituție este complet fals. Am rugămintea să nu mai dezinformeze populația în continuare. Nu este critică, este o precizare necesară. Am emoții, pentru că mă doare. Am umblat mult pe coridoarele ONU. Am tot respectul pentru cei care lucrează în instituțiile media, dar când greșesc trebuie să corecteze. Sper să oprească această isterie și să vină cu informații obiective”, a subliniat Pavel Filip.

De menționat că după publicarea unui document de către ZdG, prin care reprezentantul permanent al R. Moldova la ONU, Victor Moraru, a informat Adunarea Generală a ONU că solicită amânarea chestiunii privind discutarea subiectului ce vizează retragerea trupelor rusești din Transnistria, și Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a venit cu o reacție: „Prin demersul Reprezentanţei permanente a R. Moldova pe lângă Naţiunile Unite din 20 octombrie 2017, a fost solicitată amânarea examinării acestei chestiuni în cadrul unei şedinţe a Comitetului General pentru o dată ulterioară, în vederea obţinerii unui sprijin mai larg în favoarea acesteia”.

Sursa:

http://www.ziarulnational.md/premierului-filip-este-nemultumit-ca-unele-institutii-media-dezinformeaza-si-dupa-precizarile-facute-de-maeie-sa-spui-ca-am-refuzat-retragerea-trupelor-ruse-este-o-manipulare-grosolana/