Publika.md – Pavel Filip, la Forumul de securitate de la Kiev: Pledăm pentru solidaritate şi angajament în gestionarea crizelor şi ameninţărilor

Securitatea regională este o prioritate pentru Republica Moldova, de aceea pledăm pentru solidaritate şi angajament în gestionarea crizelor şi ameninţărilor. Declaraţia a fost făcută de premierul Pavel Filip, care participă la Forumul de Securitate de la Kiev. 

“Cu doar o lună în urmă la Chişinău au participat preşedinţii din Georgia, Chişinău, Ucraina. Securitatea în această regiune este o prioritate pentru noi. Actualul mediu de securitate este influenţat de schimbări şi ameninţările continuă. Hibride, cibernetice şi mai trist este că s-a constatat că în Europa de Est staţionează trupele ruseşti şi în ziua de astăzi. Asta generează tensiuni. Prezenţa militară străină constituie un pericol. Vrem să fie retrase trupele ruse din stânga Nistrului. Moldova sprijină Ucraina pentru rezolvarea conflictului din Donbas prin mijloace paşnice. Printre instrumentele tradiţionale persistă şi cele economice şi energetice, mai ales când este vorba despre relaţiile statelor vecine. Am vorbit despre noile tipuri de ameninţări. Aici este important să remarcăm cooperarea cu UE pentru combaterea riscurilor. Aceste provocări implică o redefinire al conceptului tradiţional al securităţii. Agenda de securitate trebuie să fie fundamentată pe o abordare a riscurilor nonconvenţionale înglobând noi tipuri de solidaritate internaţională şi regională. Continuăm să avem speranţa că această solidaritate regională ne va aduce şi rezultate”, a precizat prim-ministrul.

Şeful Cabinetului de miniştri a reiterat că Republica Moldova pledează, în mod consecvent, pentru retragerea necondiţionată a trupelor militare ruse de pe teritoriul său şi pentru transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii de pe Nistru într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional.

“O prioritate rămâne elaborarea şi adoptarea unui statut juridic special pentru Transnistria, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Acest concept sau viziune de reglementare trebuie să ne asigure că viitorul stat reintegrat să fie unul viabil şi orientat pe calea reformelor democratice şi integrării europene”, a declarat premierul Filip.

Totodată, Pavel Filip a declarat că este nevoie de un angajament mai clar si vizibil în soluţionarea situaţiilor de criză în regiune.

“Este în interesul comun de a asigura o stabilitate sporită în regiunea de Est a Europei. Este în primul rând în interesul UE ca noi să furnizăm securitate, să nu fim un stat care consumă securitate. Putem fi alături de partenerii noştri strategici, solidari şi consecvenţi. Pledăm pentru o atitudine similară pentru solidaritate şi angajament în gestionarea crizelor şi ameninţărilor“, a conchis premierul de la Chişinău.

Forumul pentru securitate de la Kiev este la cea de-a 11-a ediție și reunește anual factori de decizie importanţi în domeniul politicii externe și securității din întreaga lume.

Citește mai mult: https://www.publika.md/pavel-filip-la-forumul-de-securitate-de-la-kiev-pledam-pentru-solidaritate-si-angajament-in-gestionarea-crizelor-si-amenintarilor_3002256.html#ixzz5CTl644LR