Europalibera.org – Eugen Carpov: „E un joc deja bine regizat între Tiraspol și Moscova”

Fostul vicepremier pentru reintegrare despre rezoluțiile privind retragerea trupelor ruse din Moldova

NATO cere Rusiei să îşi retragă trupele din estul Republicii Moldova. Iar la finele lunii iunie, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție, cerându-i Moscovei să încheie cât mai repede şi necondiționat acest proces. Și Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE) a reafirmat necesitatea retragerii complete a forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova și transformarea actualei misiuni de menținere a păcii din regiunea transnistreană în una civilă cu mandat internațional. Poate Occidentul sili Rusia să pună în aplicare o soluție pentru Transnistria? Valentina Ursu l-a întrebat pe deputatul Eugen Carpov, fost negociator din partea Chișinăului pentru reglementarea transnistreană.

Europa Liberă: Reacție după reacție, rezoluție după rezoluție referitor la evacuarea trupelor rusești din stânga Nistrului și de la tribuna înaltă a Organizației Națiunilor Unite și Adunarea Parlamentară a OSCE, mai nou, în premieră, și Alianța Nord-Atlantică îi cer Rusiei să-și retragă armata. Reacția Rusiei rămâne a fi una bolnăvicioasă. Cu ce se vor încununa aceste eforturi pe care le face Moldova pentru a obține această evacuare?

Eugen Carpov: „Da, vedem o concentrare a eforturilor – cum spuneți Dvs. – din partea, în primul rând, a comunității internaționale. Sigur că nu fără acțiuni din partea Republicii Moldova, care menține presiunea pe subiectul retragerii trupelor în cadrul tuturor instituțiilor internaționale. Este și firesc, normal. Eu cred că este, practic, unul din puținele subiecte care nu este influențat de evoluțiile politice din Republica Moldova sau nici reacțiile partenerilor internaționali nu sunt influențate atunci când se discută despre retragerea trupelor și reglementarea conflictului transnistrean nu sunt influențate de eventuale evoluții interne din Republica Moldova. Acum, poate, dintr-o parte este o coincidență de perioade de timp când și Adunarea Parlamentară a OSCE, și NATO au avut reuniunile corespunzătoare și care au oferit o platformă pentru ca asemenea declarații, decizii să fie adoptate. Pe lângă asta, efortul în raport cu Statele Unite a fost mai mult al Republicii Moldova atunci când și Ministerul de Externe, alte structuri au fost implicate pentru a obține și a promova o asemenea rezoluție. ONU la fel a fost un efort mai vechi al structurilor responsabile de Republica Moldova; a fost o primă inițiativă care a fost retrasă. Inițiativa de a discuta subiectul retragerii pe agenda ONU, da, a fost retrasă de către Republica Moldova și cred că a fost bine, pentru că atunci s-a constatat că nu a existat real un număr suficient de state care să sprijine o asemenea rezoluție, dar ulterior s-a revenit și am avut un succes.”

Continuarea la https://www.europalibera.org/