Noi.md – Reprezentanţa Transnistriei se va deschide în curînd la Moscova

În această lună, la Moscova se va deschide Reprezentanța Transnistriei, ceea ce va însemna un pas important spre integrarea și interacțiunea Transnistriei cu Federația Rusă.Potrivit presei transnistrene, declaraţia în cauză a fost făcută de Vitali Ignatiev, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldoveneşti Nistrene nerecunoscute într-un interviu cu jurnaliștii, menționînd că obiectivul principal al Reprezentanţei transnistrene de la Moscova va viza protejarea intereselor cetățenilor transnistreni aflaţi în Rusia. În plus, datorită deschiderii acestei Reprezentanţe, va fi impulsionat parteneriatul strategic cu Federația Rusă, transmite Noi.md.

„Credem că acesta este un pas important în direcția integrării, interacțiunii Transnistriei cu Federația Rusă. Reamintim că, anterior, în Transnistria au activat reprezentanțe ale Rusiei. Ulterior, din diferite motive, a existat o perioadă îndelungată cînd acestea nu au mai activat. Acum sperăm să folosim toată funcționalitatea pozitivă a unui astfel de mecanism în cadrul activităţii Reprezentanţei. Prin urmare, Ministerul Afacerilor Externe și Transnistria la general vor obţine încă un instrument diplomatic, alături de reprezentanțele noastre care activează în Osetia de Sud și Abhazia”, a declarat Vitali Ignatiev.

Citește mai mult: https://noi.md/politica/reprezentanta-transnistriei-se-va-deschide-in-curind-la-moscova?fbclid=IwAR2BBLuL__h7tc3QCtF-LdjEwww1kpHCyLT1Gw-0lYaj3n7jugSL8ci2wIo
Facebook: NOI.md | Odnoklassniki: Noi.Moldova