Europalibera.org – Igor Dodon a discutat la Moscova despre participarea cetățenilor din stânga Nistrului la alegeri. Șeful statului va fi primit și la Kremlin

Președintele Igor Dodon își continuă vizita la Moscova, unde are, miercuri, programate întrevederi cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și cu Patriarhul Rusiei Kiril.

Serviciul de presă al Kremlinului a anunțat că pe agendă se află colaborarea comercial-economică și umanitară, precum și „unele chestiuni regionale actuale”.

În ajun, președintele Igor Dodon a anunțat că intenționează să discute cu Vladimir Putin despre tranzitul mărfurilor moldovenești prin Ucraina, care a intrat sub incidența recentelor sancțiuni impuse de Rusia țării vecine. Decizia guvernului rus din octombrie anul trecut a afectat în special producătorii de vin, fructe și legume din R.Moldova, cărora Rusia le anulase taxele de import pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, urmare a unei înţelegeri între Dodon şi Putin.

Tema exporturilor moldovenești în Rusia a fost abordată de Igor Dodon și la întrevederea de marți cu vicepremierul rus Dmitri Kozak, care este reprezentantul Kremlinului pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.

Într-o postare pe Facebook, Igor Dodon a scris că a discutat cu vicepremierul rus și despre participarea cetățenilor moldoveni din regiunea transnistreană la alegerile parlamentare din 24 februarie. „Am acordat o atenție deosebită și situației din Transnistria. I-am adus la cunoștință dlui Dmitrii Kozak despre înțelegerile obținute anterior cu administrația Transnistriei cu privire la unele aspecte ale liberei participări la alegerile parlamentare a cetățenilor Republicii Moldova, care locuiesc în regiunea transnistreană”, a scris Dodon.

În alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului 2016, participarea masivă a alegătorilor din regiunea transnistreană, care au putut vota doar pe malul drept al Nistrului, a avut o contribuție importantă la victoria lui Igor Dodon, potrivit unor observatori independenți.

Sursa: https://moldova.europalibera.org/