Infotag.md – LIDERUL DE LA TIRASPOL ÎNDEAMNĂ “GAZPROM” SĂ IA DECIZIILE ŢINÂND CONT DE INTERESELE TRANSNISTRIEI

“Orice decizie privind asigurarea pieţei transnistrene cu gaze naturale şi organizarea tranzitului acestora, în contextul actualizării unui şir de norme legislative, ar trebui luată ţinând cont de interesele transnistrenilor – purtătorii suveranităţii RMN”. O declaraţie în acest sens a făcut preşedintele republicii nerecunoscute, Vadim Krasnoselski, care a primit miercuri o delegaţie a companiei ruse “Gazprom”, condusă de vicepreşedintele comitetului de conducere, Valeri Golubev.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul liderului de la Tiraspol, el a menţionat “importanţa funcţionării neîntrerupte a sistemului de transport al gazelor”, numind “independenţa energetică o componentă importantă a statalităţii, a autosuficienţei şi independenţei ţării”.

Potrivit comunicatului de presă, Golubev “a împărtăşit pe deplin această poziţie” şi a spus că “trebuie de lucrat serios pentru a îndeplini sarcinile din cadrul juridic cu care se confruntă “Gazprom” “.

“Luarea la timp a măsurilor este cerută şi de încheierea termenului de acţiune a obligaţiilor contractuale. În cazul unor schimbări, riscurile pentru Transnistria trebuie să fie nu pur şi simplu minimizate, ci eliminate complet”, a spus el.

După cum a informat anterior INFOTAG, “Moldovagaz” SA şi structurile sale de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale se află în proces de reorganizare în conformitate cu reforma instituţională, prevăzută de Acordul de Asociere RM-UE şi de cel de-al treilea pachet energetic, precum şi de legislaţia Republicii Moldova. Transnistria face parte formal din cadrul “Moldovagaz” şi primeşte gaze ruseşti furnizate Republicii Moldova. Însă din 2009 Transnistria nu mai plăteşte pentru acestea, acumulând datorii de peste $6 mlrd.

Sursa: http://www.infotag.md/