Mihai Melintei: Spațiile mediatice transnistrean și ucrainean în contextul războiului informațional

Pentru fiecare etapă a dezvoltării eticii umane este caracteristic un anumit stil de război. Un exemplu, bătălia din 1754 de la Fontenoy, când Lordul Charles Hay, comandantul gardienilor englezi, a spus: „Gentlemen of the French Guards, fire!”, iar comandantul grenadierilor francezi Contele d’Auteroch a răspuns: „Gentlemen, we never fire first, open fire yourselves!”[1], după care s-a auzit o salvă din muschetele engleze. Așa se lupta în epoca modernă.
Apoi a început stilul războiului contemporan – exterminarea sau, după cum a spus generalul german Erich Ludendorff în 1935, „războiul total”[2] , și anume războiul întregii națiuni. Drept exemplu este cel de-al doilea război mondial.
Spre sfârșitul secolului al XX-lea, războiul a preluat un nou stil, devenind nu doar o confruntare a forțelor militare, ci și un război al tehnologiilor informaționale. A fost stabilită o nouă dimensiune de confruntare: țara nu este cucerită prin forța armelor, ci prin puterea de informare, folosind diferite acțiuni de natură politică, economică, energetică etc. În stadiul actual al relațiilor internaționale, este mai ușor să descompui un stat prin informație decât să-l cucerești cu armele.
A apărut o nouă formă de război, bazat pe controlul vectorilor de informație. Principiile pe care se bazează un astfel de război sunt: principiul căutării continue și analizei oportune a informației, principiul dominanței informaționale, principiul iniţiativei informaţionale, principiul protecţiei informaţiei proprii, principiul IT (controlul asupra tehnologiilor informaționale necesare pentru procesarea, prelucrarea, stocarea și transmiterea informației), principiul intoxicării informaționale a inamicului. Astfel, informația înseamnă nu numai capacitatea umană şi tehnică de a culege date, ci şi capacitatea de a le interpreta, de a le transforma în informaţii utile. O astfel de capacitate este esenţială în războiul informaţional [3].
Conflictul armat din Ucraina rămâne o temă ambiguă, pentru că, acesta a fost etichetat în mod diferit de către actorii implicați: operațiune antiteroristă, război civil, război interstatal, război de secesiune etc. Discursurile cu privire la conflictul din Ucraina ne împiedică să înțelegem esența lui, pentru că pozițiile actorilor implicați conțin o doză înaltă de propagandă. Totodată, e foarte important să înțelegem tipul de război care a avut și are loc, pentru a putea evalua schimbarea modului în care sunt duse conflictele în prezent. De exemplu, Crimeea a fost ocupată și anexată fără nici un foc de armă, iar în regiunea Donbas din estul Ucrainei, grupările armate regionale sunt nucleul care luptă contra forțelor armate ale Ucrainei.
Important de menționat este că evenimentele din Ucraina generează noi riscuri și amenințări la adresa securității din regiunea transnistreană, inclusiv de tip informațional. Pentru Ucraina, amenințarea din partea regiunii transnistrene nu este la fel de evidentă ca, de exemplu, cea din partea Federației Ruse. Cu toate acestea, regiunea transnistreană nu devine mai puțin periculoasă pentru statul ucrainean.
Astfel, analizând faptele și evenimentele din spațiile mediatice, putem cerceta forma și specificul războiului informațional din actualul context geopolitic din Ucraina și regiunea transnistreană.
În Ucraina după evenimentele din 2014, în condițiile confruntării informaționale dintre Moscova și Kiev, rolul mass-mediei a crescut în mod semnificativ. Spațiul informațional ucrainean este influențat de către corporațiile și holdingurile unor oligarhi care au o funcție de modelare a opiniei publice (în căutarea aplicării principiului dominanței informaționale). De exemplu: UNIAN, 1+1 International (parte a Grupului Media 1+1), Ukraine Today, Privat Group, sunt surse mass-media controlate de Igor Kolomoiski, susținător a lui, V. Ianukovici, are afaceri în petrol, oțel, energie, petrochimie în Europa, SUA, Africa și F. Rusă. Potrivit informațiilor din SUA, I. Kolomoiski a finanțat două batalioane private de miliție în Donbas [4]. Inter Media Group și Enter Film (din 2015) sunt conduse de Dmitro Firtaș, care are afaceri în petrol, chimie, titan, bănci și a finanțat campania electorală a lui V. Ianukovici [5]. Media Group Ukraine este condus de Rinat Akhmetov, cel mai bogat om din Ucraina, apropiat lui, V. Ianukovici și acuzat că finanțează milițiile din Donbas [6].
Semnale ale războiului informațional sunt multe. În noiembrie 2018 Ministerul Afacerilor Externe al F. Ruse a depus un aviz la OSCE cu privire la publicațiile agenției UNIAN referitor la ocuparea regiunilor din Ucraina [7]. În aprilie 2016, Kievul a interzis intrarea pe teritoriul Ucrainei a 83 de personalități culturale din F. Rusă. Aceste personalități (printre care se numără și regizorii K. Sahnazarov și P. Lunghin) sunt considerate potrivit Ministerului de Cultură a Ucrainei o amenințare la adresa securității naționale [8].
Sub patronajul USAID, în Ucraina activează două programe pentru dezvoltarea mass-mediei independente: 1) proiectul de dezvoltare media a Ucrainei „InternewsNetwork” [9]; 2) Fondul de solidaritate PL (în cadrul Acordului de asociere dintre UE și Ucraina) [10]. Un exemplu al implicării InternewsNetwork în războiul informațional este Conferința din aprilie 2018 intitulată „Learning literacy: How to be informed in the age of fake news”, în cadrul Conferinței s-a lucrat asupra distincției dintre informația falsă, adevărată și formele de propagandă din războiul informațional [11].
În martie 2014, Grupul Media 1+1 a fost supus unui atac informațional/cibernetic de tip DDoS, astfel a fost blocat accesul la serviciile surselor de informații [12]. Împotriva infrastructurilor critice informaționale din Ucraina au fost înregistrate mai multe atacuri cripto-grafice. În decembrie 2015, Serviciul de Informații al Ucrainei a anunțat că F. Rusă a atacat prin domeniul APT rețelele de telecomunicații a complexului energetic „Prykarpatieoblenergo”. În aprilie 2016, Direcția Generală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei a declarat că asupra surselor informaționale ale Ministerului au fost înregistrate atacuri cibernetice APT. Atacurile ATP au fost înregistrate și în domeniile infrastructurii informaționale ale complexului energetic „Harkovoblenergo”, complexului energetic „Cernovtsioblenergo”, la aeroportul internațional „Borispol”, în cadrul Căilor Ferate din Ucraina și în domeniul medical [13]. Ca urmare, Ucraina a semnat cu SUA un act de cooperare și securitate în domeniul informațional [14]. SUA s-a angajat să îmbunătățească capacitatea Ucrainei de a răspunde la eforturile dezinformării rusești în spațiul cibernetic, inclusiv prin metodele mijloacelor de comunicare în masă și alte servicii (Sec.3, punctul 6 din Act) și să acorde sprijin în reducerea dependenței față de tehnologiile informaționale și comunicaționale din F. Rusă (Sec.4, punctul 2 din Act). Pentru a contracara dezinformarea de la spațiul informațional al F. Ruse și a asigura vorbitorii de limbă rusă și ucraineană din Ucraina și R. Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, cu acces la informații independente, în SUA a fost semnată Legea Publică 113-96, care prevede creșterea programelor internaționale de radiodifuziune a SUA în Ucraina și teritoriile învecinate (a fost aplicat principiul protecției informației proprii) [15]. În Congresul SUA tot mai mult se poartă discuții privind războiul informațional și metodele cripto-grafice folosite de F. Rusă în Ucraina – Donbas, R. Moldova – Transnistria și Georgia – Osetia de Sud (vezi înregistrarea discuției Congressman-ului Mr. T. Poe [16]).
Înainte de evenimentele din 2014, Inspectorul General al Departamentului de Stat al Statelor Unite (problemele privind campaniile de informare și ale diplomației publice în țările străine sunt supravegheate de Departamentul de Stat al SUA, în special de Biroul pentru Programe de Informare Internaționale) a revizuit activitățile Consiliului guvernatorilor administrației audiovizualului din Ucraina [17]. Conținutul raportului indică faptul că Voice of America (VOA) și-a redus prezența în Ucraina, iar birourile de știri ale Radio Free Europe (RFE) și Radio Liberty (RL) de la Kiev au fost obligate să lucreze în cadrul reducerilor bugetare. Mai târziu, în mai 2017, un nou raport al Inspectorului General privind activitățile Radio Europa Liberă / Radio Libertății a fost publicat pe site-ul Departamentului de Stat. Congresul a majorat bugetul RFE / RL de la 93,75 milioane de dolari în 2014 la 103,85 milioane de dolari în 2015 și la 108,6 milioane de dolari în 2016 (pagina 4 din raport). În 2015, RFE / RL din Kiev a format o echipă media digitală pentru a crea și transmite informații cu conținut în limba rusă pentru rețelele sociale și dispozitivele mobile din țările situate la periferia F. Ruse [18]. Tot în 2015, hackerii din grupul „Cyber-Berkut” au publicat planul războiului informațional numit „Free Donbas” [19].
Luând în considerare complexitatea problemelor din domeniul informațional, Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, în iulie 2017, a adoptat o Decizie privind apărarea domeniului informațional al infrastructurilor critice din Ucraina. Astfel au fost luate anumite măsuri pentru apărarea, transmiterea și stocarea informațiilor/datelor amplasate pe unitățile de telecomunicații ale rețelei specifice instituției sau organizației de stat [20]. Regulamentul privind administrația Serviciului de Stat pentru Comunicații Speciale și Protecția Datelor din Ucraina a fost aprobat în 2014, de la începutul conflictului din Donbas, iar până în prezent a fost modificat de patru ori, ultima dată fiind în septembrie 2018 [21].
Privind comparativ în Transnistria, structura mass-mediei a fost formată într-o situație social-politică mai complicată, bazată pe diferențierea etnică a populației. Astfel, au fost formate grupuri media tipologice în limbile rusă, ucraineană și „moldovenească” (vezi registrul surselor de informații înregistrate în regiunea transnistreană [22]). Însă, majoritatea surselor de informații sunt gestionate de către departamentele separate ale administrației regiunii: Serviciul de Stat al Presei și Compania de Stat de Televiziune și Radio din Transnistria. Serviciul face parte din ramura executivă și este subordonat guvernului regiunii transnistrene. Formal, politica editorială a presei publice este coordonată cu Moscova, prin intermediul Ministerului Comunicațiilor din Federația Rusă, cu care, în 2014, Serviciul de Stat al Presei din Transnistria a semnat un Memorandum de cooperare (este aplicat principiul protecției informației și dominanței informaționale). Documentul prevede „punerea în aplicare a proiectelor și programelor comune în domeniul comunicațiilor, tehnologiei informației și a mass-mediei„ și „susținerea mass-mediei din Rusia și Transnistria privind postarea informațiilor despre relațiile de prietenie dintre cele două părți” [23]. O influență asupra spațiului informațional transnistrean îl deține holdingul „Sheriff”, prin grupul „ТСВ” și „Interdnestrcom” [24]– companie de telecomunicații, care oferă servicii de comunicații fixe, mobile, Internet și televiziune sub marca IDC. Fondatorii și proprietarii „Interdnestrcom” [25] sunt V. Gușan (director „Sheriff”) și I. Kazmal, care dețin și compania ucraineană de telecomunicații „Intertelecom” . Însă, atât mass-media gestionată de serviciile admnistrației locale cât și postul privat „TCB”, prezintă același punct de vedere asupra tuturor problemelor din regiunea transnistreană. Un important centru de știri este agenția „Novosti Pridnestrovia”, care furnizează informații în mod operativ și are acces direct la rețelele sociale Facebook, VKontakte și Twitter.
Privită prin prisma războiului informațional, comunicarea prin sursele mass-media a căpătat o relevanță majoră, pentru că formează sau modifică comportamentul uman și devine un mijloc de servicii importante în vreme de criză sau conflict. Astfel, principala sarcină a sistemului informațional transnistrean este de a consolida toate grupurile etnoculturale într-o singură comunitate care ar apăra identitatea transnistreană. Această idee afectează funcționarea întregului sistem informațional din regiune și dezvoltă în comunitatea transnistreană relații care ar exclude orice dorință de confruntare inter-etnică și ar contribui la formarea unei identități civice transnistrene. Desigur că, rolul principal în sistemul informațional îl joacă administrația regiunii, care acționează și ca principalul coordonator informațional și garant financiar al mass-mediei transnistrene.
Important de menționat, că într-un mod cuprinzător spațiul de informare rus este prezent în regiunea transnistreană sub forma canalelor de televiziune și a resurselor internet, care au un impact asupra comportamentului transnistrenilor [26].
Astfel, mass-media din Transnistria îndeplinește necondiționat rolul unui instrument informațional în mâinile administrației regiunii. Cu toate acestea, datorită dezvoltării rețelei globale „Internet” s-a creat o anumită contragreutate privind monopolul informațional din regiune. În aceste condiții funcția represivă a statului în sensul său clasic se pentru a monitoriza fluxurile de informații, precum și pentru a urmări sursele specifice de informații. Astfel, în contextul războiului informațional din Ucraina și regiune, administrația de la Tiraspol a adoptat Decretul Nr. 216 din 21 iunie 2018 „cu privire la aprobarea regulilor de luare a deciziilor privind anumite tipuri de informații și materiale informative distribuite în rețeaua globală „Internet” a căror conținut este interzis în Transnistria”. Documentul precizează organele executive ale administrației de la Tiraspol, care sunt autorizate să ia decizii cu privire la anumite tipuri de informații și materiale informative distribuite în spațiul informativ transnistrean, al căror conținut este interzis în regiune. În plus, documentul stabilește criteriile de evaluare a informațiilor și materialelor informative, necesare pentru luarea deciziilor privind includerea domeniului web, indexului informației de pe rețeaua globală și secțiunea site-urilor. Acest lucru permite identificarea rețelelor informaționale de pe Internet, care conțin informații al căror conținut cărora este interzis în regiunea transnistreană (a fost aplicat principiul protecției informației proprii și analizei [27]).
În condițiile actuale, desfășurarea unor acțiuni de opoziție politică în cadrul rețelelei globale informaționale, atât la nivel administrativ cât și la nivelul simplu de cetățean, poate contribui la apariția unui flux de informații virale și provocatoare (exemplu comentariul politologului ucrainean A. Rozenvain, cu privire la regiunea transnistreană în contextul incidentului din strâmtoarea Kerci [28]).
Luând în considerare criza relațiilor ruso – ucrainene, în spațiul informațional ucrainean deja la începutul anului 2014 apar materiale informative ale căror scop este formarea imaginii Transnistriei ca „al doilea front ruso – ucrainean” [29]. Însă, serviciul de presă al Ministerului Securității de Stat al regiunii transnistrene constată că informațiile din mass-media ucraineană despre presupusa „amenințare militară din partea Transnistriei” este o dezinformare care contribuie la agravarea situației în regiune [30]. La 26 noiembrie 2018, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat Legea „cu privire la aprobarea decretului președintelui Ucrainei privind introducerea legii marțiale în Ucraina”. În componența zonelor în care a fost introdusă legea marțială, au fost introduse 2 regiuni care se învecinează cu Transnistria, acestea fiind Vinița și Odesa [31]. Astfel s-a demonstrat că Kievul vede o amenințare în regiunea transnistreană, iar Rada Supremă a legalizat ambițiile cu privire la „războiul” pe mai multe fronturi. Retorica anti-transnistreană în mass-media ucraineană a crescut considerabil, afirmând că după incidentul din Kerci, F. Rusă poate pregăti provocări în regiunea transnistreană (realizarea principiului inițiativei informaționale) [32].
Potrivit Statului Major General al Forțelor Militare din Ucraina, în perioada incidentului/provocării din strâmtoarea Kerci, dispozitivele militare de securitate informațională/cibernetică au înregistrat atacuri informaționale DDoS asupra surselor Ministerului Apărării Ucrainei [33]. Experții au stabilit că zona geografică a atacurilor provine de pe teritoriul F. Ruse (aplicarea principiul IT – tehnologiilor informaționale) [34]. Agresiunea împotriva sistemelor de comunicare bazate pe IT presupun un managment specific al informației, care face parte din spectrul informațional electromagnetic, care utilizează tehnologia electronică și tehnici cripto-grafice pentru a domina spațiul informațional. De menționat că din anul 2012 în Distrinctul Militar de Vest al F. Ruse, din care face parte și Grupul Operativ de Trupe Ruse din regiunea transnistreană, a fost introdus un spațiu informațional unic. Pe lângă canalele clasice de comunicare au fost modificate și dezvoltate rețelele moderne de comunicații electronice specializate, care permit controlul trupelor în timp real [35].
Începând cu anul 2014 atât regiunea transnistreană cât și Ucraina au consolidat controlul asupra spațiului informațional. În regiunea transnistreană au fost modificate măsurile de siguranță și control a canalelor informaționale (vezi modificările și completările din 2014 la Legea Nr. 57-З-IV din 2010 „privind informațiile, tehnologia informațională și securitatea informațiilor”) [36]. Din 2016 s-a decis elaborarea unui număr de documente de reglementare a accesului la informații, precum și prevederi privind responsabilitatea funcționarilor publici transnistreni care enunță informații în mass-media și la diferite reuniuni [37]. La sfârșitului anului 2014, Ucraina a creat Ministerul Politicii Informaționale. Acesta este organismul principal al sistemului autorităților executive centrale în domeniul asigurării suveranității informaționale a Ucrainei, în special în ceea ce privește difuzarea informațiilor, precum și asigurarea funcționării resurselor informaționale de stat [38]. Încă de la apariția inițiativei creării Ministerului Politicii Informaționale, reprezentantul OSCE pentru libertatea presei Dunja Mijatović, a declarat că Ministerul Politicii Informaționale este o amenințare la libera exprimare [39].
În prezent, pare că factorul de informare în regiunea transnistreană și în Ucraina, a devenit o componentă mult mai importantă decât factorul militar (vezi rapoartele monitoringului special al Misiunii OSCE în Ucraina [40] și ultimele provocațiuni mediatice referitoare la regiunea transnistreană [41], [42]). Specificul războiului informațional din Ucraina și regiunea transnistreană este determinat de complexitatea și ambiguitatea înțelegerii proceselor ideologice de la Kiev și Tiraspol, reflectându-se ca o formă a unui conflict modern între Occident și F. Rusă.

 

[1] Armstrong Starkey, War in the Age of the Enlightenment, 1700-1789, Praeger Publishers, Westport CT, 2003, p. 116

[1] General Ludendorff, Der Totale Krieg, Ludendorffs Verlag G.m.b.H., München, 1935, p. 29

[1] Eugen Străuțiu, Teme introductive în relații internaționale, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2007, pp. 140-141

[1] Oliver Boyd-Barrett, Western Mainstream Media and the Ukraine Crisis, a study in conflict propaganda, Routledge, New York, 2017, p. 56

[1] DmitryFirtash, Group DF konsolidovana 100% aktsiy telekanalu „INTER”, 03.02.2015, v http://ua.dmitryfirtash.com/event/1184 (20.01.2019)

[1] Oliver Boyd-Barrett, Western Mainstream Media and the Ukraine Crisis, a study in conflict propaganda, Routledge, New York, 2017, pp. 93-145

[1] RIA Novosti, MID RF pozhalovalsya v OBSE na publikatsiyu ukrainskogo agentstva UNIAN, 30.11.2018, v https://ria.ru/20181130/1536925580.html (20.01.2019)

[1] Marian Voicu, Fake News, Manipulare, Populism, Editura Humanitas, București, 2018, p. 85.

[1] USAID, Democracy, human rights and governance, in https://www.usaid.gov/ukraine/democracy-human-rights-and-governance (20.01.2019)

[1] Zakonodatelstvo Ukrainy, Uhoda pro asotsiatsiyu mizh Ukrayinoyu, z odniyeyi storony, ta Yevropeysʹkym Soyuzom, Yevropeyskym spivtovarystvom z atomnoyi enerhiyi i yikhnimy derzhavamy-chlenamy, z insho storony, 01.09.2017, v https://zakon.rada.gov.ua/laws/show/984_011?lang=ru  (20.01.2019)

[1] Internews, Learning literacy: How to be informed in the age of fake news, 18.04.2018, in https://internews.in.ua/news/learning-literacy-how-to-be-informed-in-the-age-of-fake-news/ (20.01.2019)

[1] Interfax Ukraina, Mediagruppa 1+1 soobshchayet o DDOS-atakakh na yeye veb-resursy, 03.03.2014, v https://interfax.com.ua/news/general/194141.html (20.01.2019)

[1] Gosudarstvennyy Universitet Telekommunikatsiy, «Tsifrovaya Strategiya Bezopasnosti Kriticheski Vazhnykh obiyektov gosudarstvennoy informatsionnokomunikatsinnoy infrastruktury», Dokladchik: Buryachok V.L., v http://www.dut.edu.ua/uploads/p_1660_77961263 (21.01.2019)

[1] Congress, H.R.1997 – Ukraine Cybersecurity Cooperation Act of 2017, 07.02.2018, in https://www.congress.gov/bill/115th-congress/house-bill/1997/text (21.01.2019)

[1] Govinfo, Public Law 113 – 96 – An act united States international programming to Ukraine and neighboring regions, 03.05.2014, in https://www.govinfo.gov/app/details/PLAW-113publ96 (21.01.2019)

[1] Congress, TRILATERAL ALLIANCE OF GEORGIA, UKRAINE, AND MOLDOVA, 24.07.2018, in https://www.congress.gov/congressional-record/2018/7/24/house-section/article/h7090-2?q=%7B”search”%3A%5B”Moldova”%5D%7D&s=3&r=3  (21.01.2019)

[1] United States Departament of State, Review of Broadcasting Board of Governors Operations in Kyiv, Ukraine, september 2013, in  https://www.stateoig.gov/system/files/215987.pdf (21.01.2019)

[1] Oversight, Inspection of Radio Free Europe/Radio Liberty, 23.05.2017, in https://oversight.gov/report/dos/inspection-radio-free-europeradio-liberty (21.01.2019)

[1] RIA Novosti, “KiberBerkut” uznal o proyekte SHA po manipulyatsii naseleniyem Donbassa, 04.06.2015, v https://ria.ru/20150604/1068113363.html (21.01.2019)

[1] Derzhavna Sluzhba Spetsialinoho Zvyazku ta Zakhystu Informatsiyi Ukrayiny, Ukaz Prezydenta Ukrayiny vid 30.08.2017 № 254 «Pro rishennya Rady natsionalʹnoyi bezpeky i oborony Ukrayiny vid 10 lypnya 2017 roku «Pro stan vykonannya rishennya Rady natsionalʹnoyi bezpeky i oborony Ukrayiny vid 29 hrudnya 2016 roku «Pro zahrozy kiberbezpetsi derzhavy ta nevidkladni zakhody z yikh neytralizatsiyi», vvedenoho v diyu Ukazom Prezydenta Ukrayiny vid 13 lyutoho 2017 roku № 32», v http://www.dsszzi.gov.ua/dsszzi/control/uk/publish/article?art_id=300864&cat_id=38829 (21.01.2019)

[1] Zakonodavstvo Ukrayiny, Pro zatverdzhennya Polozhennya pro Administratsiyu Derzhavnoyi sluzhby spetsialinoho zvyazku ta zakhystu informatsiyi Ukrayiny, № 411, 03.09.2014, v https://zakon3.rada.gov.ua/laws/show/411-2014-п (24.01.2019)

[1] Gosudarstvennaya Sluzhba Sredstv Massovoy Informatsii PMR, Reyestr zaregistrirovannykh SMI, v http://gssmi.gospmr.org/gos-reestry/reestr-zaregistrirovannykh-smi (24.01.2019)

[1] Tass, Predstaviteli Rossii i Pridnestrovya podpisali soglasheniya o sotrudnichestve, 11.11.2014, v https://tass.ru/politika/1565440 (24.01.2019)

[1] Interdnestrcom, O kompanii IDC, v  http://idc.md/about/ (24.01.2019)

[1] Intertelecom, O kompanii, v http://www.intertelecom.ua/aboutcompany (24.01.2019)

[1] A. L. Sergheev, Pridnestrovye Segodnya: problemy i perspektivy jiznedeyatelnosti, Rosiskiy Institut Strategiceskih Isledovanii, Moskva, 2015, s. 82.

[1] Gosudarstvennaya Sluzhba Svyazi PMR, OTCHET O DEYATEL’NOSTI GOSUDARSTVENNOY SLUZHBY SVYAZI PRIDNESTROVSKOY MOLDAVSKOY RESPUBLIKI ZA 1 POLUGODIYE 2018 GODA, v http://www.svyaz.gospmr.org/index.php/o-gosudarstvennoj-sluzhbe/otchjoty/517-otchet-o-deyatelnosti-gosudarstvennoj-sluzhby-svyazi-pridnestrovskoj-moldavskoj-respubliki-za-1-polugodie-2018-goda (24.01.2019)

[1] Noi, Mestom sleduyushchey provokatsii Poroshenko mozhet stati Pridnestrovye?,  27.11.2018, v https://noi.md/ru/politika/mestom-sleduyushhej-provokacii-poroshenko-mozhet-stati-pridnestrovie (26.01.2019)

[1] Unian, Pridnestroviye — rossiyskiy «klyuch» k Odesse, 21.03.2014, v https://www.unian.net/politics/899376-pridnestrove-rossiyskiy-klyuch-k-odesse.html (26.01.2019)

[1] Interlic, V Pridnestroviye sbili ukrainskiy bespilotnik, 26.03.2014, v http://ru.interlic.md/2014-03-26/v-pridnestrove-sbili-ukrainskij-bespilotnik-34098.html (26.01.2019)

[1] Verkhovnoya Rada Ukrainy, Sostoyalosi vneocherednoye zasedaniye Verkhovnoy Rady Ukrainy, 26.11.2018, v http://iportal.rada.gov.ua/ru/news/page/news/Novosty/Soobshchenyya/164994.html (26.01.2019)

[1] Deschide, Ukrainskiye SMI: Posle zakhvata ukrainskikh korabley Rossiya mozhet gotovit provokatsii v Pridnestrovye, 19.12.2018, v https://deschide.md/ru/russian_news/politic_ru/41556/Украинские-СМИ-После-захвата-украинских-кораблей-Россия-может-готовить-провокации-в-Приднестровье.htm (26.01.2019)

[1] TCH, VO VREMYA ZAKHVATA UKRAINSKIKH KORABLEY NA AZOVE NA SAYT MINOBORONY BYLA OSUSHCHESTVLENA MOSHCHNAYA DDOS-ATAKA, 17.12.2018, v https://ru.tsn.ua/ukrayina/vo-vremya-zahvata-ukrainskih-korabley-na-azove-na-sayt-minoborony-byla-osuschestvlena-moschnaya-ddos-ataka-1267176.html (26.01.2019)

[1] Ministerstva Oborony Ukrayiny, Pidrozdily kibernetychnoyi bezpeky Zbroynykh Syl Ukrayiny pereyshly na boyovyy rezhym roboty, 17.12.2018, v http://www.mil.gov.ua/news/2018/12/17/pidrozdili-kibernetichnoi-bezpeki-zbrojnih-sil-ukraini-perejshli-na-bojovij-rezhim-roboti/ (26.01.2019)

[1] Novosti Pridnestrovia, CHASTI OGRV VOYDUT V YEDINOYE INFORMATSIONNOYE PROSTRANSTVO ZAPADNOGO VOYENNOGO OKRUGA, 04.09.2012, v https://novostipmr.com/ru/news/12-09-04/chasti-ogrv-voydut-v-edinoe-informacionnoe-prostranstvo-zapadnogo?page=1&qt-social_networks_tabs=2&qt-qucitabs_3_feeds_on_main=1 (26.01.2019)

[1] Gosudarstvennaya Slujba Svyzi, Ob informatsii, informatsionnykh tekhnologiyakh i o zashchite informatsii, v http://www.svyaz.gospmr.org/index.php/dokumenty/informatsionnye-tekhnologii/zakony-v-oblasti-informatsionnykh-tekhnologij/113-ob-informatsii-informatsionnykh-tekhnologiyakh-i-o-zashchite-informatsii (28.01.2019)

[1] AllMoldova, V Pridnestroviye usilivayut informatsionnuyu bezopasnosti, 27.05.2016, v http://www.allmoldova.com/ru/news/v-pridniestrov-ie-usilivaiut-informatsionnuiu-biezopasnost (28.01.2019)

[1] Ministerstvo Informatsiynoyi Polityky Ukrayiny, Pro Ministerstvo, v http://mip.gov.ua/content/pro-ministerstvo.html (28.01.2019)

[1] Kyiv Post, OSCE sees Ukraine’s ministry of information policy as threat to freedom of speech, 03.12.2014, in https://www.kyivpost.com/article/content/ukraine-politics/osce-sees-ukraines-ministry-of-information-policy-as-threat-to-freedom-of-speech-373950.html?cn-reloaded=1 (28.01.2019)

[1] OSCE, Daily and spot reports from the Special Monitoring Mission to Ukraine, in https://www.osce.org/ukraine-smm/reports (28.01.2019)

[1] Ion Leahu, Provocațiune, în „LACT” 17.01.2019, http://www.lact.ro/2019/01/17/ion-leahu-provocatiune/ (28.01.2018)

[1] LACT, Deschide.md – „Apărarea” transnistreană nu a depistat avionul militar SUA care a survolat teritoriul separatist, 15.01.2019, în http://www.lact.ro/2019/01/15/deschide-md-apararea-transnistreana-nu-a-depistat-avionul-militar-sua-care-a-survolat-teritoriul-separatist/ (28.01.2019)

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

I. Monografii

  1. Boyd-Barrett, Oliver, Western Mainstream Media and the Ukraine Crisis, a study in conflict propaganda, Routledge, New York, 2017
  2. Străuțiu, Eugen, Teme introductive în relații internaționale, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2007;
  3. Voicu, Marian, Fake news, maanipulare, populism, Editura Humanitas, București, 2018;
  4. Starkey, Armstrong, War in the Age of the Enlightenment, 1700-1789, Praeger Publishers, Westport CT, 2003;
  5. Sergheev, Alexandr, Pridnestrovye Segodnya: problemy i perspektivy jiznedeyatelnosti, Rosiskiy Institut Strategiceskih Isledovanii, Moskva, 2015;
  6. General Ludendorff, Der Totale Krieg, Ludendorffs Verlag G.m.b.H., München, 1935;

II. Documente

7. Congress, TRILATERAL ALLIANCE OF GEORGIA, UKRAINE, AND MOLDOVA;
8. Congress, H.R.1997 – Ukraine Cybersecurity Cooperation Act of 2017;
9. Govinfo, Public Law 113 – 96 – An act united States international programming to Ukraine and neighboring regions;
10. Derzhavna Sluzhba Spetsialinoho Zvyazku ta Zakhystu Informatsiyi Ukrayiny, Ukaz Prezydenta Ukrayiny vid 30.08.2017 № 254 «Pro rishennya Rady natsionalʹnoyi bezpeky i oborony Ukrayiny vid 10 lypnya 2017 roku «Pro stan vykonannya rishennya Rady natsionalʹnoyi bezpeky i oborony Ukrayiny vid 29 hrudnya 2016 roku «Pro zahrozy kiberbezpetsi derzhavy ta nevidkladni zakhody z yikh neytralizatsiyi», vvedenoho v diyu Ukazom Prezydenta Ukrayiny vid 13 lyutoho 2017 roku № 32»;
11. Zakonodavstvo Ukrayiny, Pro zatverdzhennya Polozhennya pro Administratsiyu Derzhavnoyi sluzhby spetsialinoho zvyazku ta zakhystu informatsiyi Ukrayiny, № 411;

III. Studii
12. Gosudarstvennyy Universitet Telekommunikatsiy, «Tsifrovaya Strategiya Bezopasnosti Kriticheski Vazhnykh obiyektov gosudarstvennoy informatsionnokomunikatsinnoy infrastruktury», Dokladchik: Buryachok V.L;

IV. Surse Web
www.allmoldova.com
www.congress.gov
www.deschide.md
www.dmitryfirtash.com
www.dut.edu.ua
www.govinfo.gov
www.gssmi.gospmr.org
www.idc.md
www.inosmi.ru
www.interfax.com.ua
www.interlic.md
www.intertelecom.ua
www.iportal.rada.gov.ua
www.kiyvpost.com
www.lact.ro
www.mil.gov.ua
www.monitorul.fisc.md
www.noi.md
www.novostipmr.com
www.osce.org
www.president.gov.ua
www.regnum.ru
www.segodnya.ua
www.svyaz.gospmr.org
www.tass.ru
www.tsn.ua
www.usaid.gov
www.zakon3.rada.gov.ua