Gov.md – Ilia Uvarov a anunțat convocarea întrevederii copreședinților Comisiei Unificate de Control

Conducătorul delegației Republicii Moldova, care a condus ședința Comisiei Unificate de Control din 21 martie curent, a readus în atenție subiectul elaborării unui regulament al Comandamentului Militar Întrunit. Inițiativa derivă din constatările făcute pe parcursul anului curent, care indică o creștere a acțiunilor destabilizatoare ale așa-numitor structuri militare „grănicerești” transnistrene în Zona de Securitate. O asemenea reglementare ar permite reacționarea promptă la incidentele în Zona de Securitate și documentarea corespunzătoare a încălcărilor.

Propunerea respectivă nu a fost susținută în cadrul ședinței, dar s-a convenit că va fi discutată la întrevederea copreședinților Comisiei Unificate de Control, cu participarea reprezentanților OSCE și ai Ucrainei. Conducătorul delegației Federației Ruse, Ilia Uvarov, a anunțat că reuniunea copreședinților va fi organizată în săptămâna ce urmează.

De asemenea, delegația Republicii Moldova a făcut un apel către toate părțile implicate în procesul de reglementare cu privire la abuzurile admise de reprezentanții Tiraspolului, ca urmare a pretinselor „decrete” ce vizează localitățile aflate sub controlul constituțional. În adresare se face referire la acțiunile abuzive ale administrației or. Bender față de locuitorii satului Varnița, prin pretinderea unor plăți ilegale în favoarea structurilor din regiune.

În cadrul ședinței, în rezultatul unor dezbateri îndelungate care au durat aproximativ zece ani la nivelul șefilor militari superiori, a fost adoptată decizia cu privire la suplimentarea atribuțiilor comandanților militari în Zona de Securitate. Astfel, aceștia vor putea să intervină și să desfășoare cercetări de serviciu în comun cu organele de drept în cazul apariției incidentelor între reprezentanții poliției, „miliției”, organelor vamale și militarii forțelor de pacificare.

 

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control

 

Sursa: https://gov.md/