Gov.md – Eveniment solemn cu spirit naţional la instituțiile de învăţământ cu predarea în limba română din regiunea transnistreană

Astăzi, 31 mai 2019, funcționarii Biroului politici de reintegrare au participat la evenimentul solemn de încheiere a anului şcolar la gimnaziile cu predare în limba română, amplasate în localităţile Corjova și Roghi din raionul Dubăsari.

Prezenţa Biroului vine întru exprimarea admiraţiei şi susţinerea continuă a cadrului didactic şi a elevilor în desfăşurarea activităţilor şcolare şi implementarea politicilor educaţionale, în pofida impedimentelor şi riscurilor artificial create în afirmarea spiritului naţional şi exercitarea dreptului la educaţie.

Acţiunile de sfidare şi intimidare întreprinse anterior de către așa-numitele  structuri de la Tiraspol, care au făcut o regulă de a „vizita” cele 8 instituţii de învăţământ cu predare în limba română, nu au prezentat un obstacol pentru respectarea simbolurilor de stat şi intonarea imnului național în acest an.

Biroul politici de reintegrare a venit cu un mesaj de felicitare din numele Viceprim-ministrului pentru reintegrare, tuturor elevilor, absolvenților, profesorilor și părinților cu tradiționalul de ultimul sunet, aducând tot respectul şi asigurând deplina susţinere în cultivarea, educarea şi promovarea valorilor naţionale.

Sursa: https://gov.md/