Ion Leahu: Pauză în procesul de reglementare?

Este evident că schimbările fulger în politicul moldovenesc, și eventualele consecințe ale acestora în aspectul problemelor transnistrene, necesită analize profunde, bazate pe fapte și informații veridice. La moment nu putem aprecia pozitiv volumul informațiilor, care ne este oferit de autorități. Cât costă numai faptul că în mass-media nu s-a scurs nici un cuvânt referitor la conținutul subiectelor discutate la Tiraspol de către vice-premierul rus Dmitri Kozac cu omologii săi la 25 iunie 2019. Rețelele de socializare ne alimentează cu unele presupuneri, între care unele atractive, cum ar fi ”decizia” Moscovei de a soluționa diferendul nistrean prin ”eliberarea Transnistriei de propriul lor oligarh în persoana lui Victor Gușan”. Se invocă și unele amănunte, destul de hazlii, și foarte suficiente pentru a consolida definiția Transnistriei ca  ”gaură neagră” a regiunii pontice. Foarte tangențial versiunea dată este confirmată de Svetlana Gamova, șef de secție la cotidianul ”Nezavisimaia gazeta” din FR. În materialul intitulat ”Evadarea lui Plahotniuc acordă o șansă și Transnistriei”, autorul  scoate în prim plan momentul de bază – întâlnirea lui Dmitri Kozac cu Vadim Krasnoselischi, pentru a ne informa că în cadrul acesteia s-a analizat ”situația în regiune”. Gamova afirmă că, indiferent de evoluțiile în Moldova, problema transnistreană nu-și găsește soluția. Concluzia este categoric și la direct susținută prin declarațiile pentru presă ale lui Vadim Krasnoselischi, care tradițional propune în dialog cu Ambasadorul SUA aflat în vizită la Tiraspol, activizarea negocierilor în cadrul formatului ”5+2”, și clarificarea poziției la subiect a noului guvern de la Chișinău. Potrivit Gamova, opinia liderului de la Tiraspol ar fi fost auzită de Derek Hogan, ambasadorul SUA la Chișinău, și Dmitri Kozac, viceprim-ministru al FR. Cel puțin o reacție negativă a acestor înalt puse persoane, nu s-a făcut publică.

O opinie similară pentru ”NG” a expus-o Victor Stepaniuc, politician de la Chișinău, potrivit căruia SUA, FR și UE au la dispoziție o șansă de a soluționa conflictul transnistrean, creând astfel precedent de rezolvare pe cale pașnică a mai multor conflicte cu istorie. Domnia sa concretizează că, pornind de la faptul că odată ce celor trei titani le-a reușit să se înțeleagă în problema situației din Moldova, evitând deraparea acesteia spre violențe, apoi vor putea identifica soluții și în cazul Transnistriei.

Deci, formulăm teza de bază a acestui comentariu. Situația din Moldova a fost reglementată datorită implicării coordonate a celor trei mari puteri. De aici derivă presupunerea că tot lor ar putea să le reușească soluționarea transnistreană. Continuând analogiile, constatăm că dacă pentru Moldova a fost necesară excluderea din  ecuație a lui Plahotniuc, apoi se presupune că pentru Transnistria este suficient al neutraliza pe Gușan?

Cel puțin această teză o dezvoltă S. Gamova, iar la această concluzie ajung și alți autori. Merită atenție câteva momente, care ar avea caracter de informație. Potrivit articolului din ”NG”, reprezentanții UE au solicitat ca blocul ”ACUM” să formeze alianța cu PSRM, iar D. Kozac i-a solicitat lui I. Dodon să influențeze PSRM a forma alianța cu blocul de dreapta. Efectele le cunoaștem. Însă, în cadrul întrevederii cu D. Kozac, M.Sandu ar fi declarat că pentru ”ACUM” soluționarea diferendului nistrean prin federalizarea republicii nu este admisibil; la cel reprezentantul FR ar fi declarat că nici nu insistă la această formă, preferând în genere ca soluția diferendului nistrean să fie identificată de Chișinău și Tiraspol.

Aici atingem o altă diferență a situațiilor. La Chișinău se dorea de toți lichidarea regimului oligarhic (cu excepția adepților regimului). Cât ține de viitor, societatea pentru un timp a acceptat versiunea expusă de noul Prim Ministru Maia Sandu la întâlnire cu Kozac:”zona economică liberă moldo-rusă, nu contravine zonei economice libere UE-RM”. Evident, asta nici pe departe nu exclude confruntări pe viitor. Este clar că aceste confruntări ar putea submina alianța socialiștilor cu ”ACUM” și ar provoca alegeri anticipate. Motive sunt prea destule, și cea a soluției transnistrene nu e pe prim plan.

Însă, în Transnistria eliminarea din formula puterii a lui Gușan, nici pe departe și nici pentru o clipă nu înseamnă nici activizarea procesului de reintegrare teritorială cu RM, și nici acceptarea acestuia de majoritatea populației. Kozac ar fi declarat că lasă problema la discreția Chișinăului și Tiraspolului. Și a afirmat că, în cazul dat, argumentul e mai valoros ca propunerea inițială; că FR nu va loba interesele propriilor companii în Republica Moldova. Este vorba de termocentrala de la Cuciurgan, care aparține companiei rusești ”INTER RAO”, principalul furnizor de energie electrică în Moldova. La discuția cu Kozac, doamna Sandu a menționat că guvernul RM ar putea renunța la serviciile Termocentralei de la Cuciurgan în favoarea altor surse de energie electrică, în special celor ucrainene. Reacția lui Kozac am expus-o. Factorul dat este mai important, odată ce, cum cunoaștem, livrarea enegiei electrice pe malul drept a Nistrului este principala sursă de valută pentru populația din regiune. Kozac nu poate să nu cunoască acest lucru, și reacția lui la amenințările doamnei Sandu, ar putea însemna multe. În special că Moscova nu va efectua presiuni asupra Chișinăului și îi va permite Tiraspolului să aranjeze de unul singur modul în care va comercializa energia electrică și va asigura obținerea valutei. În acest ansamblu, dacă se vor respecta promisiunile și punctele de vedere afișate, Tiraspolul ar putea fi în sfârșit plasat în situația în care el conștientizează  necesitatea reală de a purta negocieri și nu a dicta solicitări și doleanțe.

La acest capitol, Victor Stepaniuc consideră că Chișinăul ar trebui se facă primul pas spre lansarea negocierilor, care neapărat va fi susținut de SUA, FR și UE. De altă părere este Krasnoselischi; el i-a declarat ambasadorului SUA că partea transnistreană a realizat obligațiunile asumate și este în așteptarea pasului de răspuns al Chișinăului. El solicită reluarea negocierilor, indiferent în care format, pentru a rezolva șirul de probleme anunțate anterior: casarea dosarelor penale; reluarea circulației trenurilor pe segmentul de nord a căii ferate transnistrene; problema telecomunicațiilor și a relațiilor interbancare; și, culmea – efectele controlului mixt moldo-ucrainean a segmentului de hotar transnistrean. Problema dată nu a figurat pe nici o agendă a negocierilor, însă Tiraspolul o promovează cu insistență.  Cum  vedem, nici vorbă de integrare, administrația de la Tiraspol continuă linia de altă dată de rezolvarea a problemelor care o interesează.

Expertul portalului Regional Trends Analitics Dorin Mocanu ne prezintă o analiză a comportamentului celor de la Tiraspol prin prisma eventualelor motive reale ale vizitei  din 25 iunie curent a lui D. Kozac la Tiraspol. Prin urmare, vom încerca să speculăm la subiectul eventualelor evoluții în teritoriu.

Dorin Mocanu accentuează la faptul că problema transnistreană destul de nepronunțat este prezentă în programul de guvernare a guvernului actual din Moldova. În opinia lui, aceasta este cam fără perspectivă de a avea soluție, și din acest motiv nu e între priorități. Concluzia se bazează pe punctele de reper, prin care se expune atitudinea guvernului față de subiect. Mai mulți observatori au atenționat la faptul că în programul prezentat de blocul ”ACUM” lipsesc așa noțiuni tradiționale, cum ar fi ”integritatea teritorială” și reglementarea diferendului în exclusivitate prin metode politice, în cadrul formatului de negocieri ”5+2”. În același context este tratată afirmația doamnei M. Sandu, potrivit căreia ”soluționarea transnistreană poate avea loc doar în condițiile unui context politic favorabil”. Igor Dodon, în cadrul unei intervenții la televiziune, a declarat că la moment lipsesc consensul intern și extern, necesare pentru soluționarea diferendului – cu toate, că ceva mai devreme avea dispoziții mult mai optimiste. Probabil, situația din regiunea transnistreană poate fi considerată ca una în dinamic, condiționat de formarea unei zone de interese a mai multor factori, destul de eficienți. Dorin Mocanu în materialul citat consideră că ”SUA efectuând detronarea lui Plahotniuc, încearcă a se afirma pe întreaga direcție transnistreană”. În contextul dat, Moscova, în politica sa transnistreană, ar fi impusă în premieră să  țină cont de factorul american. Asta e o opinie. Un alt punct de vedere în expune Pavel Lokshin, jurnalist la editura germană ”Die Welt”, în materialul de la 24 iunie curent, întitulat ”E asigurat doar cel, care nu încalcă regulile lui Putin”.

Lokshin menționează: ”Din 2008 Moscova a ocupat două provincii georgiene. Indiferent de faptul, că Guvernul de la Tbilisi este rezervat în critica partenerului său economic, Moscova pedepsește protestele antirusești în Georgia cu sancțiuni dure. Acest comportament este și o avertizare indirectă la adresa altor state post-sovietice. Din 2008 micuța Georgie tinde a soluționa o problemă complicată – a se apropia de UE și NATO și, concomitent a stabiliza relațiile cu Moscova. Ultimul timp părea că e reușește. Cel puțin Moscova a întredeschis piețele sale pentru produsele din Georgia”. Importanța acestui gest e greu de a-l supraestima: 60% din exportul de vinuri e adresat Rusiei; 1.4 milioane de turiști, care vizitează Georgia, (a cincea parte din tot masivul), sunt din FR; anterior aceștia fiind doar 10%. Sancțiunile impuse de regimul V. Putin ar condiționa pentru economia georgiană pierderi de aproximativ 100-250 milioane dolari SUA, aproximativ 6% din venitul anual al statului. Însă pierderile ar putea fi și mai importante: în 2018 turiștii din FR au consumat în Georgia 632 milioane de euro. Paralel, sancțiunile Moscovei afectează pozițiile lui Bidzina Ivanișvili, cel mai prorus oligarh din Georgia.

Din care cauză e acest nihilism a Moscovei? Autorul de la ”Die Welt” consideră că Putin ar putea renunța cu ușurință la relațiile stabile cu Georgia, odată ce guvernul lui Ivanișvili nu acceptă recunoașterea Osetiei se Sud și Abhaziei în calitatea de state-independente. Din acest punct de vedere, orice instabilitate în țară (nu neapărat în Georgia, se referă și la altele) e o știre plăcută pentru Putin. De aici concluzia: securitatea este doar pentru cei care joacă conform regulilor, impuse de Putin. Alții pot aștepta surprize neplăcute. Posibil, actuala conducere de la Chișinău preferă a nu pronunța atitudinea către regiunea transnistreană, a se retrage în poziția de așteptare – una fără efecte, dar și fără pericolul de a genera furia la Moscova.