Gov.md – La Chișinău a avut loc ședința grupurilor de lucru pentru transport feroviar și comunicații

Pe 09 august curent, la sediul Misiunii OSCE din or.Chișinău a avut loc o nouă ședință a grupurilor de lucru pentru transport feroviar și comunicații, cu participarea reprezentanților mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Experții au examinat mai multe probleme incluse pe agendă, precum subiectul privind reluarea circulației unor trenuri de pasageri prin stațiile de cale ferată din orașele Bender și Tiraspol, eliminarea barierelor existente în calea circulației transportului feroviar, condițiile reluării importului de produse petroliere prin punctul de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene „Colbasna-Slobodca”.

Reprezentanții Chișinăului au abordat și aspecte ce țin de efectuarea transportului de mărfuri prin regiunea transnistreană, menționând necesitatea asigurării circulației nestingherite a acestora și anulării oricăror așa-numite plăți regionale în privința trenurilor marfare care circulă pe tronsonul de cale ferată ,,Căușeni-Bender”.

Următoarea ședință a grupurilor de lucru va avea loc la Tiraspol.

Sursa: https://gov.md/