Gov.md – Situația curentă pe tematica transnistreană și prioritățile viitoare au fost prezentate de către Viceprim-ministrul pentru reintegrare Vasilii Șova unui grup de ambasadori, responsabili pentru Parteneriatul Estic

Ambasadorii europeni au transmis mesajul de sprijinire fermă a agendei de reforme și de angajamente asumate de actualul Guvern de la Chișinău, au menționat că tematica transnistreană prezintă un nivel înalt de interes, au reconfirmat susținerea pentru atingerea unei formule de reglementare bazate pe unitatea teritorială a Republicii Moldova și cu un statut juridic special pentru regiunea transnistreană, precum și au încurajat să fie continuată dinamica realizării unor progrese constante în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

La rândul său, Viceprim-ministrul pentru reintegrare a exprimat sincere mulțumiri pentru mesajele/apelurile transmise, dar și pentru asistența constant oferită Republicii Moldova, a prezentat succint dinamica recent înregistrată în platformele de negocieri privind reglementarea transnistreană, a enumerat abordările de principiu și prioritățile imediate ale Chișinăului, cu mențiunea că în formatele de dialog existente toate subiectele de discuții și soluțiile de compromis scontate/ obținute trebuie să conducă spre o perspectivă clară și apropiată de reglementare, iar măsurile de consolidare a încrederii este necesar să meargă în pas cu aceste evoluții și să fortifice statalitatea și funcționalitatea țării reintegrate și prospere Republica Moldova.

De asemenea, Vicepremierul a oferit răspunsuri prompte la seria de întrebări formulate de către grupul de ambasadori, relevând că sincronizarea pozițiilor pe chestiunea transnistreană este asigurată în cadrul unui mecanism de coordonare special creat în acest sens și în activitatea căruia pe lângă autoritățile publice urmează a fi atrași și exponenții societății civile întru o mai buna înțelegere a proceselor și formularea unor abordări ce vor avea o susținere publică largă în privința potențialului model de reglementare și care vor fi consultate ulterior cu partenerii internaționali relevanți.

Sursa: https://gov.md/