Infotag.md – LIDERUL DE LA TIRASPOL ŞI-A EXPRIMAT DISPONIBILITATEA DE A EXAMINA INIŢIATIVELE PĂRŢII MOLDOVENEŞTI

Președintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, a confirmat că noua întâlnire cu preşedintele moldovean, Igor Dodon, va avea loc pe 29 octombrie la reședința prezidențială din satul Holercani.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul liderului Tiraspol, el a spus despre aceasta răspunzând la întrebările jurnaliștilor locali, menționând că „partea transnistreană a format deja agenda viitoarei întâlniri”.
„Problemele incluse în agendă sunt de natură umanitară, socială și economică. Multe dintre ele au migrat din agenda întâlnirilor anterioare, menținând actualitatea și necesitând soluţii”, a spus Krasnoselski.
Potrivit lui, la formarea agendei au fost luate în considerare „problemele cu care oamenii se confruntă aproape zilnic”.
„E vorba de probleme bancare, probleme de decontare, telecomunicații, încetarea cauzelor penale motivate politic, problemele privind traficul internațional, exportul, importul și așa mai departe. Le vom aborda, le vom discuta și vom propune soluții”, a spus Krasnoselski, care a remarcat disponibilitatea de „a examina subiectele suplimentare pe care le are partea moldovenească”.
După cum a informat anterior INFOTAG, liderul Moldovei și al Transnistriei s-au întâlnit deja la Holercani în martie 2017. În total, ei au avut cinci întâlniri.

Sursa: http://www.infotag.md/