Noi.md – Igor Dodon a convocat o ședință de lucru privind situația agenților economici din regiunea transnistreană

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat o ședință de lucru pentru a clarifica situația agenților economici din regiunea transnistreană în contextul relațiilor acestora cu băncile comerciale ale țării. În special, este vorba despre deschiderea conturilor bancare, transmite Noi.md. Potrivit serviciului de presă al șefului statului, participanții la întrunire au subliniat necesitatea depunerii eforturilor în… Mai mult »

Tvrmoldova.md – Igor Dodon: „Formula de federalizare a regiunii transnistrene nu este pe ordinea de zi”

Ideea de federalizare a regiunii transnistrene nu se află acum pe masa discuţiilor şi nu se va regăsi nici în viitor. Asigurările vin din partea preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Potrivit lui, soluţionarea conflictului din stânga Nistrului se poate face doar în formula de discuţii 5+2. Declaraţiile au fost făcute aseară, de şeful statului, la… Mai mult »

Promolex.md – Un studiu a cercetat impactul prezenței trupelor ruse în Moldova, Ucraina și Armenia asupra situației Drepturilor Omului

Asociația Promo-LEX din Moldova, Helsinki Citizens’ Assembly-Vanadzor din Armenia și East European Research Initiative Foundation din Ucraina au elaborat un raport privind impactul trupelor ruse din țările lor asupra drepturilor omului. În Republica Moldova interesul pentru acest subiect este unul sporit datorită numeroaselor cazuri de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, multe dintre acestea… Mai mult »

Ziarulnational.md – EXPERT: România este destinația de bază și pentru exporturile din Transnistria. „România a SALVAT exporturile din stânga Nistrului de la prăbușire, după ce companiile din Transnistria au pierdut piața din Rusia”

Transnistria își exportă, deja al patrulea an la rând, cele mai multe mărfuri în România, arată expertul economic Veaceslav Ioniță, într-o analiză pe blogul său. Expertul susține că Rusia a deținut poziția de lider timp de 25 de ani, dar din 2015 a fost depășită de România. „Din calcule am exclus mărfurile vândute în dreapta… Mai mult »