Infotag.md – TIRASPOLUL S-A PLÂNS REPREZENTANTULUI SPECIAL AL OSCE DE FAPTUL CĂ „MOLDOVA CREEAZĂ NOI PROBLEME”

Partea moldovenească creează intenţionat noi probleme pentru a distrage atenția de la agenda de negocieri care a fost convenită de toți participanții internaționali la formatul „5+2” către problemele din afara dialogului. Această opinie a fost exprimată de ministrul de externe al autoproclamatei RMN, Vitalii Ignativ, joi, la întrevederea la Tiraspol cu reprezentantul special al președinţiei în exerciţiu al OSCE, Thomas Mayr-Harting.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul ministerului, el a menționat că „acțiunile distructive ale Chișinăului, care provoacă apariția necontrolată a noilor probleme, sunt o tentativă de a distruge dialogul la toate nivelurile de negociere”.
„În primul rând, trebuie îndeplinit pachetul „Berlin+” și realizate pe deplin toate acordurile încheiate anterior. Deocamdată nu vedem vreo dinamică nici în domeniul transportului auto, nici în cel al telecomunicațiilor și nici în cel al cauzelor penale, ci dimpotrivă, se atestă un anumit regres”, a spus Ignatiev.
Reprezentantul special al OSCE a fost primit și de liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, întâlnirea cu ușile închise durând timp de trei ore. Printre principalele probleme care necesită a fi rezolvate, președintele a numit închiderea conturilor bancare ale întreprinderilor transnistrene de către Moldova, lipsa progreselor din partea RM în ceea ce privește încetarea cauzelor penale motivate politic și problematica telecomunicațiilor.
Krasnoselski a cerut OSCE „să contribuie la eliberarea rapidă a cetățeanului Transnistriei, deținut de structurile de forţă ale RM”.
Thomas Mayr-Harting a subliniat natura prioritară a procesului de reglementare transnistreană pentru președinția albaneză și președintele în funcție al OSCE, Edi Rama.
„Sarcina mea este de a evita riscul escaladării situației și de a îmbunătăți viaţa oamenilor. Sunt axat pe realizarea completă a protocoalelor Berlin+ , a spus diplomatul. El a remarcat, de asemenea, interesul în desfăşurarea unei reuniuni în formatul „5+2” în prima jumătate a acestui an și de a organiza o nouă Conferință bavareză privind măsurile de consolidare a încrederii.

Sursa: http://www.infotag.md/