Gov.md – Ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control

Delegația Republicii Moldova a prezidat, la 6 februarie, ședința de lucru a Comisiei Unificate de Control din or. Bender.

Subiectul principal, pe care l-a promovat delegația noastră pentru examinare în cadrul Comisiei, se referă la condamnarea activităților unilaterale ale structurilor transnistrene care urmăresc să traseze o așa-numită „frontieră” în Zona de Securitate.

Doar în ianuarie curent în perimetrul localităților Bender și Varnița, recunoscut drept raion cu regim sporit de securitate, au fost atestate 5 cazuri de instalare abuzivă a posturilor mobile de „grăniceri”. În continuare, blocajul în deplasarea la fața locului a observatorilor militari și în discutarea încălcărilor este menținut de către exponenții părții transnistrene.

De asemenea, în baza unei adresări colective a cetățenilor din satele Coșnița, Pârâta, Doroțcaia și Pohrebea, delegația Republicii Moldova a înaintat părților un demers ce vizează funcționarea posturilor Forțelor Mixte de Pacificare amplasate pe malurile râului Nistru lângă localitatea Vadul-lui-Vodă. S-a menționat că luarea unei decizii de reamplasare, reamenajare și de resubordonare a acestor posturi va eficientiza libera circulație a populației și va diminua riscul de escaladare a situației în sectorul centru al Zonei de Securitate. Asupra documentului se va reveni la ședințele următoare.

Nu s-a ajuns la o poziție comună nici în problema coordonării unor activități planificate de Agenția de Relații Funciare și Cadastru pentru crearea ortoimaginilor de teren care implică utilizarea unui aparat de zbor peste zona centrală a Republicii Moldova, inclusiv pe segmentul transnistrean.

Pe durata ședinței au fost aprobate rapoartele Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru perioadele 22 – 28 ianuarie 2020 și 29 ianuarie – 4 februarie 2020.

 

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control

 

Sursa: https://gov.md/